Nările însângerate sorb aerul din pungă și creierul rulează filmul. Mereu, același. O lume fără durere, fără frig, fără foame. O lume cu picioare fără bășici, cu coaste care nu dor, cu unghii curate și miros de haine noi. O lume în care mama nu plânge, tata nu bea, frații nu îl bat. Scenele cu el râzând le vrea pe repeat. Pe afară însă râsul e hidos, chipul schimonosit, mișcările haotice și bizare - aurolacul ține de cald, de foame, de iubire. Dar viața rupe filmul - a venit trenul. Treci acasă.
Cecilia Fofiu
Mi-ai adus vinitura asta, îl bombănește încruntat maică-sa. Zâmbesc rușinați și nătâng amândoi. Odrasla, un tomnatic, liniștit, slăbuț la minte. Femeia, o haimana, cu ochi arși de mult plâns. O amărâtă, cu dureri ascunse, diluate-n rachiu. Toți o batjocoresc și-i plătesc bețiile râzând ca dobitocii. Blând, el a luat-o de mână și fără a ști cum, i-a deschis sufletul. O strânge milos la piept când îi povestește cea mai nenorocită peliculă. Doar tu m-ai mai liniștit. De rămâneam trează îi auzeam cum strigă-n flăcări.
Răzvan Drăgoi
Moartea nevăzută. Ea se dezbracă. El se dezbracă. Se privesc placid. Camera se plimbă de la sânii ei remarcabili și, după câte se pare, naturali, apoi ajunge la penisul lui, care, prin dimensiunile exagerate, pare fie revanșa rasei albe, fie pus în Photoshop. Privirea lui încearcă, fără a reuși, să mimeze entuziasmul. Ea face un gest obscen cu gura, înăbușindu-și căscatul. Se pun pe pat. Ah, explodez. Atunci apare un tip în salopetă și cu cască. Sigur ați închis gazele? Romgaz. Pentru că nu știi când bubuie.
