Cadru lung, larg și plictisitor. Bucătărie de bloc comunist. Prim-plan cu un aragaz. Pe aragaz o oală cu ciorbă filmată 20 de minute până dă în clocot. Pe ușa bucătăriei intră o doamnă spălăcită care amestecă absent în oală. Apoi toacă pătrunjel. Pune tot pătrunjelul în oală. Oprește focul. Se uită pe geam. Soțul ei urmează să vină acasă de la schimbul trei. Când îl vede, se întoarce pe călcâie și strigă: Hai Dane, mergi acasă, că vine Nelu, să nu vă întâlniți. Cadru lung și plictisitor cu ea aranjându-și părul.
George Dometi
Cu toții ne visăm Ionești, Ciorani, Cărtărești, Ivi Naivi, Bulgakovi, Murakami și Coelhoiști. Și până la urmă nu costă nimic să visezi. Dezamăgirea e mult mai mare atunci când afli că ești autoraș de raftul trei, bâzdâganie sensibilă la Meta-forită cronică și nihilism lexical. Doare, dar trece ca o mandibulă sfărâmată de un bocanc numit realitate. Efectele vizuale și sonore sunt suprapuse peste niște cadre didactice și povățuitoare, iar fiecare tinde să opereze direcția de scenă în sufletul gol.
Ionuț Tuhoarcă
Când eram cu bunica la cules de corcodușe. Alergam cu două fete într-o pădure. Bunica striga din depărtare. Unde ești, măi Ionuțe? Pe mine mă furnicau picioarele. Fetele îmi spuneau. Da' răspunde, măi copile. Le furnica și pe ele. Bunica striga iară. Ionuț, mamă, unde-mi ești? Mă pierduse. Nu eram departe. Când s-a deschis pădurea, am văzut-o. Era cu o varză în mână. Dădea la capră. Bunicu' zâmbea de pe prispă. Vino, măi copile. Dacă te pierd, mă omoară maică-ta. Ce știam eu?
