La 4 dimineața Nea Gheorghe a înhămat caii și a strigat: Hai că pierdem rândul. Ne-am suit pe scândura căreia îi ziceau capră. Au pornit săltat căluții spre satul vecin la măcinat. Sacii cu grâu dormitau liniștiți în coșul căruței. Un șir lung era deja format. Dzeii mă-sii, mai devreme trebuia, a scrâșnit moșul cu obidă. După noi alții, sumedenie, nu se vedea capătul. Atunci am văzut prima dată ce este o moară, în rest pâinea de toate zilele era mămăliga. Doar la sărbători mirosea a cocă coaptă.
David Brescan
Zăpada e până la genunchi. Un bec chior luminează undeva departe înaintea celor din fața mea. Fularul pe care maică-mea mi-l înfășurase în jurul capului, peste căciulă și cele două glugi trase pe ochi, flutură în vânt. Taică-meu apare de undeva din întuneric cu o plasă de cartofi. Ți-e frig? Eu am țurțuri la nas. Îmi clănțăne dinții și nu pot vorbi. Mă duc și la ouă. Eu n-am putere să mă smiorcăi. Cineva în spate bate pasul pe loc să-și dezghețe picioarele. E '89. Am cinci ani și stau la ultima mea coadă la pâine.
Cristian Nedelcu
Cât fusese copil, mă-sa-i băgase-n cap tot felul de povești despre tac-su: ba că era marinar, ba că era soldat și câte și mai câte. Când a crescut, a auzit din gura lumii că, cică, trăia într-un sat, peste munți. N-a stat pe gânduri, a pornit să-l caute. În satul cu pricina a întrebat din om în om. A ajuns în fața unei porți, în spatele căreia o bătrână smulgea la buruieni. Săru'mâna, maică. Îl caut pe Mitru Pârlog. S-a dus după pâine, fecior. Îl aștept, atunci. A plecat de mult timp? Păi, să tot fie vreo zece ani.
