29.04.2024
Paul Dârvariu
de mi-ai da-o, tot n-am să-ți fac voia, Simioane. Drept să-ți spun, eu te-aș lăsa, da' nu mă lasă bună-mea. Mi-o zâs: Sofronică, în veci să nu lași un flăcău să-ți cotrobăie pă sub cămeșă. Dacă îți umblă pă la țâțe, ar fi cum ar mai fi, da' dacă scoboară mai jos dă buric, îi bai mare. M-o pus să jur că n-am să las, da' vino mâine în podu' cu fân și n-o să-ți pară rău. Și cu jurământu' cum rămâne, Sofronico? Rămâne, că n-ai să ai cum să-mi cotrobăi pă sub cămeșă, că eu o să te-aștept în pelea goală.

Ana-Maria Butuza
Nu știu dacă sunt îndrăgostit sau doar fermecat de tot ce o înconjoară. Nu am mai întâlnit pe nimeni ca ea. De multe ori, stăm minute în șir fără să ne spunem nimic. Ascultăm muzică, ea cu ochii închiși, urmărind cu degetele subțiri tivul fustei scurte și eu privind-o cum surâde, visând pe melodia lui Sinatra, Fly me to the moon. Aș vrea să știu la ce se gândește, dar nu îndrăznesc să sparg vraja în care plutește. Aproape dacă îmi dau voie să respir, aproape mi-e teamă că timpul se scurge prea repede lângă ea.

Cristian Nedelcu
Selena fusese răpită de un ciclop îndrăgostit și închisă într-un turn. Ziua, ciclopul pândea, ucigându-i pe cei ce veneau în ajutorul fetei. Noaptea, devenea un bărbat chipeș, urcând în turn pentru a-și seduce victima. Ea începu să-i arate bunăvoință, ba chiar începu să-i cânte. Într-o noapte, vrăjit de vocea Selenei, adormi. Fata îi luă paloșul, îi tăie capul și îl aruncă pe fereastră. Ca prin minune, acesta se ridică în înaltul cerului. De atunci, ochiul ciclopului luminează în fiecare noapte, căutându-și iubita.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2024, grupul are 12.860 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus