La o întâlnire anonimă a scriitorilor anonimi. La Pașcani. Am cunoscut-o pe Geta. Era de-a locului. Strămutată cu serviciul. M-am îndrăgostit subit de ea. Ea de mine. Aveam pasiuni comune. Eu pictam. Ea desena. Eu eram modelul ei. Ea era modelul meu. Seara ne spuneam poezii pe ascuns. Ne-am dorit copii, dar n-a fost să fie. Într-o seară mi-a spus că vrea să fie cu altcineva. A fost un șoc pentru mine. S-a căsătorit peste o lună cu Gelu. Șofer de camion. Au o droaie de copii.
Alexandra Buhudini
era un bibelou primit din Pskov, pe care îl lipea mereu bunica. Îl foloseam pe post de microfon, când prezentam Telejurnalul. Nu era ușor să fii reporter de teren în condiții vitrege. Dacă ne prindea lanțul serii în plimbare, orice ochi de apă era al meu. Săream cu pantofii de lac chiar pe chipul lunii care privea selenar pământiul din oameni. Stăi potolită, puiule, că ai să strici și microfon și pantofi. Nu am mai sărit. De la o margine de timp, de la o margine de băltoacă, privesc cum Buna îmi zâmbește selenar.
Răzvan Drăgoi
Se afla într-o stare avansată de mică, virgină și ambetată. Când am privit-o pe ochi, am simțit cum mi se deșteaptă brusc amorul. Strâns puternic de lenjerie în jurul virtuții care m-a consacrat prin mahalale mai dosnice ale Capitalei, unde am și porecla de Virilian Șopăngauăr, am simțit că pot să-i promit ceara de pe lună. Și doar pentru a-mi ostoi pohtele audiovizuale. Mi-a surâs și mi-a zis Kak tibia zăcut, sau așa ceva. Am achiesat, că doar nu din picioare. Dar voia bani. Nu era așa virgină.
