03.05.2024
Siranuș Hakobian
Am să-l omor cu mâna mea pe monstrul care îmi sperie fetița în fiecare seară, a zis tăticul cu vocea hotărâtă, ținând copila pe genunchi. Avusese și el parte de monstrul său, care se desprindea din umbrele nopții și aluneca în pat lângă el. Și pe el îl atingea monstrul într-un fel rușinos care-i producea durere. Și el își ținuse pleoapele strânse, de teamă să nu-și vadă monstrul. Povestea de groază trebuia să se oprească și monstrul trebuia ucis. Tăticul și-a ținut promisiunea și într-o seară l-au găsit spânzurat.

Cristian Nedelcu
Se așezase pe prispă la asfințit, după ce își terminase treburile, așa cum obișnuia de când rămăsese singur. Îi plăcea să privească soarele cufundându-se în pământ, în timp ce răscolea prin amintiri. Se întunecase, dar continua să se uite aiurea, de parcă gândurile îi rulau ca un film, undeva, departe. Peste sat se așternuse liniștea. Se mai auzeau doar greierii și, din când în când, câte un câine lătrându-și amarul lanțului. Ridicându-se încet, scăpă un oftat: fuse, fă, Rădină, fuse și se duse.

Silvia Ștefan
Flăcăul își admiră chipul în ceașca de cafea. Pletele negre îi acoperă obrajii și se răsfiră spre toarta pe care-o ține strâns. Cu fiecare gură sorbită, reflexia lui își schimbă mimica și vârsta. Devine ridat, sobru, cărunt. Silvi, ce mi-ai pus în cafea? În fața lui apare o femeie ca o primăvară: cu zâmbet larg, în rochie galbenă, vaporoasă. Flăcăul îi pune la loc breteaua căzută și o adulmecă. O trage spre el, o sărută apăsat, apoi cade lat. Ding. Pendula oftează. Din zaț rânjește moartea, molfăind o merdenea.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus