Răzvan Drăgoi
La ecografie, fătul era oricum, numai frumos nu. Ca bebeluș, a fost un scump, la ce prețuri erau la pampers. Mama lui se atașase de el, deși nu era sigură că e al ei. Putea fi al lui Vasile. Copilul nu ieșea în evidență prin nimic. Ca bărbat, era tipul moale, cu chelie și cu pretenții. S-a căsătorit cu ea, acrișoară, dar cu țâțe mari, care au și asigurat succesul căsniciei. Habar n-am cum, tehnologic vorbind. A murit într-o joi. Ce băiat bun a fost. L-ați cunoscut? Nu, cucoană, dar așa se zice.
Paul Dârvariu
Mi le spunea bunelu', ca să adorm, dar le uitam imediat. Doar personajele mi le amintesc: găina, care conducea drezina, moșu' ce și-a dus la târg cocoșu', vaca, care face (scuzați) caca. Poveștile lui bunelu' mureau odată cu primul meu căscat. Când îl rugam să-mi repete povestea din ajun, îmi zâmbea încurcat: puiule, crezi că mai țin minte toate prostiile ce-mi trec prin cap? E clar că-l moștenesc. Când Feisbucu' îmi amintește o postare din anii trecuți, mereu îmi pun o întrebare: am scris eu, oare, tâmpenia asta?
Ramona Ungureanu
Așa de cald că și biroul ieftin din lemn începuse să se topească, secretara se scurgea moale pe corpul transpirat. Vedeam o bere rece, cu guler alb. Acasă, cumpărături, teatru cu soața, mă făcusem că uit. Ochii lui ăsta micu mă mai țineau în viață și mă sprijineau ca țărușul ăla putred pe care se bazează toată recolta anului. Și? Și, tipul ăsta care căuta fericirea a ajuns la capătul pământului. Și? Și s-a aruncat în gol și gata. Ei, și s-a așezat în fund pe margine și a băut o bere. Dragă, avem bere?
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).