Pe noua vecină n-am cunoscut-o, știu doar că-i singură și că spală zilnic, în curtea ei flutură-n aer rochii roz cu volănașe. Mă intrigă parfumul lor senzual, îmi intră-n toată casa de-am ajuns să am vise erotice. Am pândit la gard s-o văd, era o femeie bătrână, ofilită. M-am simțit aiurea, trădat de niște rochii de fată. M-am răzbunat a doua zi, am trimis cu praștia noroi, mii de picături pe rufele de-alături. De-o săptămână vecina n-a mai spălat și mi-e dor de-acel parfum, dar azi am aflat c-a murit de inimă rea.
Aurelian Țolescu
În fiecare joi ne întâlneam în Studioul 36 să înregistrăm prezentarea unei emisiuni. Era o roșcată superbă, plină de farmec, cu pielea albă, foarte deșteaptă și pistruiată. Când terminam de înregistrat, rămâneam nevăzuți în studio, pe întuneric și ne sărutam ore în șir. După liceu, nu ne-am mai văzut 25 de ani până când, într-un avion, stewardeza șefă mi-a atras atenția cu pistruii ei și am recunoscut-o. În trei ore ne-am povestit viețile și ne-am încălzit inimile. Nici un pistrui nu a rămas nepupat.
Ana Maria Dobre-Nir
În apartamentul ăla eram vreo zece. La ușă era unul de-al lor. Într-o seară am încercat să scap, sărind pe geam. Am reușit doar să-mi sucesc o gleznă, iar ăla tot m-a prins. Și m-a biciuit ca pe animale. Ce pistruiată e asta, îi spunea, în timp ce mă lovea, mustăciosului care ne aducea pâinea. Când ne-au eliberat ai noștri, l-am scuipat în față. Acum, când mă uit în oglindă și-mi văd cicatricile îmi amintesc doar povestea asta. Aș vrea s-o uit, dar nu pot. Și atunci îmi doresc doar să mă răzbun. Să-l omor.
