Văr bun cu mami, Voșu s-a născut cu beteșug. O mână mai micuță, de o ascundea în zeică și lucra sau scria doar cu dreapta. În rest, fecior citov, prietenos și isteț. Bunica mi-a povestit că la naștere, Voșu avea o aripă de înger în loc de mână și că mămica lui s-a rugat Sfintei Fecioare să-i pună și lui o brâncă, ca să nu rămână de minunea lumii și să fie ciufulit de răi. Așa că m-am rugat și eu fierbinte Precistei să crească mânuța unchiului să devină medic, cum se căina c-ar dori. Și a ajuns. Doctor în genetică.
Ionuț Tuhoarcă
Unchi-miu știe karate. Din păcate, skill-u' ăsta nu mi s-a transmis pe cale genetică. De ce spun? Era o seară. Șefu' ne-a rugat, să rămânem până mai târziu. Cu dragă inimă. Doar nu aveam, ce face pe acasă. Când am plecat. Nu aveam bani de taxi. Îmi luasem un pachet de țigări. În dreptu' la un suport de bicicletă. O gagică mă întreabă. Domnu, vreți să vă simțiți bine? Simt apropou' și o urmez. Într-un gang, am simțit o cărămidă în cap, ca o sticlă pisată. Când m-am trezit. M-am pipăit de portofel. Ia-l de unde nu-i.
Carmen Tot
Se mărită Lica, zice mama, mâine mergem să-i cunoaștem viitorul soț. Ce îmi amintesc din ziua aceea? Mai nimic. Dar din următoarele îmi amintesc totul: unchiul cel nou obișnuia să fluiere, în timp ce picta în curte; unchiul cel nou avea gura spurcată și ne învăța cântece deocheate; unchiul cel nou ne aduna pe toți copiii din sat, strigând provocator: azi învățăm tango. Unchiul cel nou e acum vechi, dar i-am spus sorții: nu te pune cu el dacă nu poți dansa viața spectaculos. Nu știi ce-i poate pielea.
