19.05.2024
Iulia Biro
Era vedetă, încă strălucea. Proiecta generații de androizi. Toți îi ziceau unchiul, dar mie chiar îmi era unchi. El și mama au făcut parte din aceeași serie de roboți, primii trimiși pe planetă. Au construit tot ce e aici, inclusiv pe tata și pe mine. Unii îl bănuiesc că a provocat scurtcircuitul ca să își încheie viața când a vrut el. Cum n-au putut dovedi nimic, pentru că unchiul era al naibii de deștept, va fi trimis cu onoruri pe lumea cealaltă. Din corpul lui topit vor face prima noastră stea pe cupola-cer.

Arthur Ianoși
lucrează la Morgă. Ai putea zice că se înțelege bine și cu morții și cu viii. Cu morții pentru că îi oferă liniște, cu viii pentru că îi dau șpagă ca să îi facă pe morți să arate vii. Așa și ieri, când o văduvă l-a rugat cu lacrimi în ochi să îi îmbrace defunctul într-un costum albastru. Plătesc oricât, chiar dacă-i stă bine și-n negru. Revin în două ore. Când s-a întors, totul era rezolvat. Cât mă costă? Nimic. A venit alt mort, îmbrăcat în albastru. Ai schimbat costumele. Isteț. Nu chiar. Le-am schimbat capetele.

Denisse Oana Rădoi
Mestec gumă iar simțurile mele călătoresc în timp spre fratele geamăn al lui tata care se bărbierea cu o spumă de ras ce mirosea la fel. O întindea pe toată barba apoi se strâmba. Gura lui lua diverse forme ridicole, mai ceva ca o caricatură animată. Singura expresie neschimbată rămânea cea a ochilor atenți ca nu cumva să se taie. Parcă l-am visat azi noapte într-o postură neclară iar mintea încearcă să umple cu semnificații golurile dintr-un vis presupus premonitoriu. Un lucru e clar, oamenii buni miros a mentol.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus