Era prima dată că mă trimisese singură după vaci, în ciurdă. Era semn că-s mare și de nădejde. Desculță, că dòră n-o să calc încălțată pământul ăsta care ne dă de mâncare, nu se cade. Cât timp am dus inorogul la adăpat, vacile au intrat în mălaiul lui nea Ilie a lu' Ștrimfu și ziua s-a strâmtat și mi-a rămas mică. Am ajuns acasă pe noapte, bunicu mijea în poartă. Am lăsat ochii în pământ, tălpile pline de spini îmi trădau rușinea. Unchiul Nae și-a dat obdèlele jos. Mâța și trei pureci au leșinat și toți am râs.
Aurelian Țolescu
Unchiul Luțu. Eroul orășelului din Moldova. A ajuns în munții Tatra, a fost rănit și a venit acasă când tocmai se termina pomana. N-a avut copii, dar a înfiat doi. Lumea îl iubea și zicea că Luțu putea lua un vagon de tren în spate. Cumpăra haine și încălțăminte pentru copiii săraci. M-a învățat cu blândețe să fac piese în atelierul lui când eram mic. A dat în Parkinson, dar nu s-a lăsat. Doctorul a zis că inima lui este mare și perfectă și va trăi mult, chiar bolnav. Pentru mine încă trăiește.
Laura Stanciu
Bebiță, vreau să te rog ceva. Nu, știi că am bani. Sigur, a venit și menajera. Da, am fost și la masaj. Am de toate, bebiță, nu e panică. Păi cine e cel mai tare bursuc? Tu ești. Nu car eu, comand de pe aplicație. Am luat și ce papi tu. Ai promis că duminica asta îi spui că pleci din țară. Da, Bebiță, ziceam că mai vreau ceva, pentru că mă cam plictisesc. Ei, nu de tine, cum să crezi asta? Vreau să merg și eu la un job. Gen, ai putea suna tu la vreo multinațională tare, să zici că ai o nepoată?
