Cică familia nu ți-o poți alege. Fals. Eu pe unchi-miu l-am cumpărat la juma' de preț de la aprozar. Îl cheamă Natașa și are păru' creț pe piept. A absolvit facultatea de unchi, are și pedigree, e de familie bună, nu ca a noastră. Când ieșim cu el sâmbăta dimineața-n talcioc, mor cinci babe de inimă rea și femeile-și părăsesc bărbații. Latră-n cinci limbi de circulație și două dispărute sub apă. Se îmbată la petreceri ca orice unchi respectabil și râde cu precipitații la propriile glume jenante.
Ana Maria Dobre-Nir
Primul care a dat cu piatra a fost chiar un unchi de-al lui. L-a lovit în buză. Apoi au urmat ceilalți, fie cu pietre, fie cu ouă. Încă nu era dovedit că el era criminalul, dar când satului ăstuia îi intra ceva în cap, nu mai era chip de scăpare. Spre dimineață, pe lângă el a trecut o familie, cu un copil de vreo opt ani. Mama a remarcat că era un alcoolic, după cum auzise ea pe la piață, tatăl, că ar fi fost nebun de legat. Copilul l-a privit cu aceeași mirare cu care privea broasca disecată, la ora de biologie.
Titela Durnea
Hai să-l cunoști pe Radu, văru-meu, o aud pe mama. Aveam cinci ani și lumea încăpea într-un balon colorat și-o ciocolată. Nu mi-a dat de ales, l-am iubit cocoțată pe umerii lui puternici. La 14 ani îmi priveam cu ură picioarele șleampete. Iubirea dospise, ascunzându-se timid în spatele ochelarilor rotunzi. Neașteptat, corola mea s-a deschis, căpătând culoare sub ochii lui Radu, ce poposeau altfel asupra petalelor. Primul și ultimul sărut a venit cu dor și-un jurământ: că-n viața ce va să vie ne vom întâlni la timp.
