În mâna ta sunt o pagină goală pe care tu scrii diverse povești. Când nu-mi place câte un șir narativ, tu-mi scrijelești cu penița sufletul și atunci mă doare. Uneori mă faci să cred că eu aș fi autorul. Îmi mai îndeplinești câte-o dorință, îmi mai asculți un gând. Apoi, din nou, controlul este în mâinile tale. O vreme m-am zbătut, dar am înțeles că nu-s multe de făcut, că tot ce-ai tu în cap se scrie pe hârtia mea. Îți mai amintești când îți strigam un Nu răspicat? Mă tot întreb ce gândeai, de ce nu m-ai pedepsit.
Amalia Melnic
Bigu și Crângeanu. Rivali. Bigu, talentat și genial. Scria. Zi și noapte. Scria romane de parcă era în extaz. Nu punea capul jos până nu era totul în ordine, până la ultima punct. Crângeanu era pui de partid cu genă de vulpe. Numai furtișag avea în cap. I-a pândit manuscrisul până a pus gheara pe el și așa a devenit un nume. Ura dintre ei a continuat ani întregi, culminând cu o seară de aprilie, în care Crângeanu a pus mâna pe soția lui Bigu. Iar de atunci nu a mai văzut-o nimeni.
Iulia Vîși
După ce lumea a intrat cu bocancii în sufletul lui, s-a hotărât să facă curat. Când dragostea nu ajunge la rană, tinzi să o cauți în cele mai umilitoare dorințe. Apoi a deschis un caiet ca să-l închidă cu versuri. Îl întâlnesc rar, în locuri obscure, prăfuite de vină. Îți scriu mâine, să ai grijă de tine. Iar eu aștept, să-mi scrie cu unghia pe suflet o nouă identitate. Deschid palma cu care i-am mângâiat pieptul, miroase a minciunile pe care nu mi le-a scris niciodată. Umilința din sărutul lui, o altă foaie goală.
