Te-am urmărit, pe alee, până ai cotit brusc și ai intrat în prima scară de bloc. M-am speriat că poate m-ai văzut, nu înțelegi și chemi poliția. In săptămânile următoare am păstrat o distanta mai mare între noi, deși regretam că acum o pală de vânt nu îmi mai putea aduce parfumul tău în nări. Am povestit psihologului că sunt îndrăgostit. Pare că mă compătimește, dar arogantul crede că doar te visez. Nu i-am spus că nu mai ești doar în imaginația mea de când ne-am cunoscut. Shh, nu plânge, știi că te iubesc.
Nicolae Popescu
E seară. Vera și Pricop stau în balconul gri, la un pahar de vin roșu. O optime de Lună se vede după blocul construit ilegal vizavi. Vera își amintește: mai ții minte, Pric, când ne plimbam noi de mână prin podgorie, la mămica? Sau când îmi scriai scrisori parfumate din armată? Ce s-a schimbat între noi, unde e romantismul de-atunci? Prichi ia o gură de vin, se gândește: Vero, dragă, lucrurile s-au schimbat un pic după ce te-ai dezbrăcat prima dată și-apoi de tot după ce tac-tu a pierdut podgoria la păcănele.
Arthur Ianoși
s-au alipit continentele și atunci ți-am zis: Hey, baby, acum tot Pământul este al nostru și singurele ape pe care o să le mai vezi o să fie cele de pe trupurile noastre care se vor contopi ca să repopulăm planeta cu pui de iubire. Ai dat din cap aprobator, rupându-mi nasturii de la cămașă, ai pus o pernă între pat și perete, te-ai legat singură la ochi pentru că n-aveam jaluzele și m-ai călărit, ca o amazoană care-și obosește vânatul, până au căzut toate treptele de pe scara Richter. Au început să fumege vulcanii.
