În anul în care ne-am cunoscut cireșii au început să înflorească mierle. Ziua și noaptea auzeam bobocii pocnind, urma o clipă de tăcere, ca o respirație reținută a mirare în piept, apoi florile de cireș începeau să cânte. Ca un mănunchi de tușe se așternea cântul. Au fost și alte minuni, dar cea mai mare a fost cea cu soarele. Cel pe care îl știam se făcuse palid și mic cât o lună, luna cât o gălușcă, în timp ce noul soare te urmărea peste tot și strălucea uriaș de fiecare dată când îmi zâmbeai.
Ramona Ungureanu
Când plouă, mereu am nasul înfundat, nici părul nu-mi stă deloc bine, că ziceam că mă mut undeva unde nu plouă că eu nu cred că-s făcută din apă, celulele mele se adapă cu soare, mă scuzam patetic. Bine, zice, cu ochii ăia mijiți, cu convingere, lasă că rezolv eu, sorbi din cafea și tăie scurt cu mâna în aer. Gata. După ce-am luat toate băltoacele la rând, chicotind, am căutat seninul împreună câțiva ani. Nasul mi se înfunda tot mai des, părul și sufletul îmi erau pleoștite. El funcționa cu nori.
Siranuș Hakobian
Cred că îți intra soarele în ochi, așa cum stăteai răsturnat pe nisip, dar eu am crezut că-mi faci un semn cu ochiul și, ca o sirenă mlădioasă, m-am aruncat în valuri. Marea era cam agitată, și eu la fel, dar am înotat ca un delfin bezmetic, de la o geamandură la alta. Era ciudat, pentru că eu nu știam să înot. Dar vezi, îmi făcuseși un semn cu ochiul și eu înotam miraculos. Apoi, când mi-am dat seama că nu din pricina mea clipeai, ci din cauza soarelui, a fost cât pe ce să mă înec. Știam totuși să fac pluta.
