Până să te cunosc eram bine în pielea mea, dar tu m-ai convins cu insistență că de perfecțiune mă despărțeau doar câteva kilograme, niște buze prea subțiri, un nas prea mare, un bust prea mic și că tu dețineai, desigur, remediile pentru toate aceste neajunsuri, rezervate cu grijă doar celor aleși, căci ce e bun e pus deoparte pentru cine știe să aprecieze și să plătească, doar că acum nu mai îndrăznesc de săptămâni să ies din casă, deși ar trebui să îmi schimb buletinul, că nu mai semăn deloc cu cea care am fost.
Yuka Brevi
Am stat și m-am gândit. Pe cine am cunoscut eu, așa, remarcabil să fie, în afară de soțul meu, săru-mâna, boierule, și alte persoane zglobii din tinerețe, fie-le țărâna ușoară. Ar putea fi cineva. Un tip care, într-o noapte, în Vamă, țipa dintr-o barcă trasă pe plajă, în nisip: Animalelor, veniți la mine, o să plec în curând. Venim acum, strigam noi, mai praf decât el. Ce animale sunteți?, întreba el. Aici se termina conversația, această întrebare încă mi-o pun. Nu știu să răspund nici acum. Parcă aș fi mai multe.
Ligia Dumitrescu
Era primăvară. Ningea peste noi cu petale. În sufletul meu se înfiripa iubirea. M-ai privit galeș și mi-ai șoptit: Sakura mea. Sincer, m-am speriat. Ți-am spus că noi nu avem săcure, că locuim la bloc și nici nu am avea nevoie. Așa că nu știu cine ți-a luat-o. Ai râs. E japoneză, mi-ai zis. Înseamnă floare de cireș. M-am îmbujorat ca o floare de cais și m-am hotărât să învăț japoneza. Voiam să te impresionez. Japoneza mi-a plăcut. Pe tine te-am rătăcit pe cărările vieții. Azi sunt translator. Ador florile de cireș.
