Un clovn, peruca lui și un câine făcut din baloane au intrat într-o alimentară. Am intrat și eu. A luat de pe raft un pateu și un salam. Am luat 4 ouă de la găini crescute în libertate și șunculiță de la un porc. S-a dus la casă, ca să plătească. Eu după el. Casierița i-a cerut 30 de lei. El i-a dat 40. Casierița i-a dat 10 lei înapoi. Se pare că nu știa să numere. Eu am plătit cu cardul. I-a făcut o girafă. Ea a zâmbit. A scos o armă. Ne-a amenințat. I-am dat tot ce aveam. Inclusiv portofelul.
Cristian Nedelcu
Părinții, prietenii, medicii, l-au încurajat, i-au spus să continue să lupte, să fie optimist, l-au îndemnat să aibă încredere în știință, să fie convins că într-o zi se va descoperi un leac pentru boala ce-i măcina trupul. Au avut dreptate. După ani de chinuri, de tratamente inutile, după ce a trăit atâta timp cu speranța în suflet, s-a întâmplat și miracolul. Doar o injecție pe an, pentru tot restul vieții, doar un milion de dolari injecția. Minune, și-a spus. Mă piș pe ea de știință, îmi donez corpul pământului.
Horațiu Dudău
dar parcă n-ar fi bine întreg. Că i-aș face pe bărbații ăia în halate albe să nu se mai simtă bărbați. Să se simtă neîntregi în timp ce mă fac pe mine bucățele. Iar pe doamnele în halate albe le-aș face să roșească și să viseze cu mine. N-aș mai avea liniște nici după moarte. Plus că ficatul nu ar fi de laudă. Mi-ar citi în el nopțile pierdute. Și nu știu dacă ar înțelege. Nici creierul nu cred că ar folosi la ceva. Anormal într-o lume normală. Poate plămânii. Plini de fum într-un om fără fumuri.
