30.05.2024
Corina Matei
Mâna ține bisturiul și scormonește în măruntaie, scrijelește oasele, căută febril în continuare. Au extras tot ce au știut din acest vehicul. Râd de ei cu gura până la urechi. Pe fișă completasem donez corpul științei. Am reușit să sparg codul, să-l modific și bifa predefinită a dispărut. Căsuța e goală. Sufletul l-am trimis demult la adăpost așa. Doar tu mai ai cheia și-ți vei aminti îndeajuns cât pentru amândoi. Am reușit să-i smulgem lui Cronos câteva flori de magnolie pe care le-am adus ofrandă lui Kairos.

Elia Ghinescu
Altcineva îmi respiră viața de sub pietre când eu mă duc în fiecare duminică, după slujbă, să ud rădăcinile ce-mi țin ziua de mâine închisă în criptă. Pe drum, îmi opresc cuvintele la troițe, nu le mai pot închina întregi în numele nimănui de-o ființă cu Tatăl. Semnul crucii îl scot de sub piele. Cu jumătate de haină acopăr jumătate de inimă. Prea târziu pentru fiecare duminică. Altcineva trăiește în casa mea de sub stânci. Iar eu am rămas în sâmburi, fără pământ, printre pietrele de care am grijă să nu crească.

Ana-Maria Butuza
Domnul Geo a fost profesor de biologie, pasionat de disecții. Broaște, șoareci și orice lighioane aduse de micuții care asistau cu gura căscată, cât timp profesorul le povestea despre fiecare organ în parte. După ce și-a așezat odraslele la casele lor, și-a îngropat nevasta, domnul Geo și-a vândut casa și a colindat prin lume. Ăsta fusese ultimul lui vis. Când banii s-au terminat, s-a așezat pe o bancă în parc, și-a scris testamentul prin care își dona corpul în scopuri didactice și a închis ochii.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2024, grupul are 13.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus