M-a rugat Dl. Dinu Lazăr, la sugestia comitetului să pun câteva poze și un text scurt.
Am ales în fugă cele mai cumințele imagini că să nu șocăm sufletele sensibile și Dinu să nu aibă probleme cu feedbackuri enervante, care oricum or să vină...
Așa că, despre ce să vorbim, despre filozofia imaginii sau a gustului, trăiri intense de genul lui Beethoven, sau chestii înălțătoare cum ar fi "iubesc numa' ce-i frumos"?
Domne, după ce-ai pus mâna puțin pe istoria picturii și ai văzut 485 de fotografi renumiți, ai tras 14.856 de role de film, ai condus Trabantul prin hârtoapele geniului românesc (pentru cei care nu știu ce este Trabantul, era o chestie manuală, fără expunere automată și număr de cadre...), tras beții adevărate pe plaja de la 2 Mai (începând de 1 Mai muncitoresc și încheiate la 23 August), abia după toată tevatură asta, îți poți lua un aparat foto.
Realitatea este că școală de fotografie intensă și densă a fost în perioada 1930-1980, apoi a început să se dilueze cu cât aparatură și procesarea au devenit mai accesibile și automatizate.
Din păcate netul a cam pus capac imaginii de calitate, în sensul că printul a dispărut și așa cum spunea Umberto Eco: "All poets write bad poetry. Bad poets publish them, good poets burn them."
Cam așa s-a ajuns la invazia de imagini proaste și la deformarea gustului și a percepției...
Sună cam pesimist, dar aș fi curios câți din voi ați reținut 5 imagini care v-au dăinuit în memorie mai mult de 5 ani?
Cred că răspunsul nici nu mai contează, nu există, precum este cu fotografia digitală... ai baterie în aparat, e ok, s-a ars laptopul, ai dispărut.
Păcat că filmul aproape c-a murit, păcat că este extrem de greu să mai procesezi în dark room și să pui la uscat pozele scoase.
Acolo era magia, talentul, priceperea și mai ales dorința de a face ceva de calitate.
Noroc că mai există Leica, aparatul care se ține de mine ca timbrul de scrisoare...
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
