La München, această fascinație m-a dus în fața lucrărilor lui Wassily Kandinsky. Văzusem opere de-ale lui și în alte muzee, dar abia aici am înțeles cu adevărat ceea ce el numea "necesitatea interioară" a artei. Proiectul meu s-a născut chiar din această transformare. Nu mi-am dorit o documentare geografică a locurilor prin care a trecut pictorul, ci o căutare a spiritului său.
Până acum, în cea mai mare parte, fotografia mea era una de stradă, documentară, concentrată pe cadre alb-negru. În acest proiect, lumea s-a descompus și s-a recompus doar în formă și culoare, trezind în mine dorința de a picta cu ceea ce aveam la îndemână: ochiul și camera foto.
Totul începe în liniștea albă și sobră de la muzeul Pinakothek der Moderne. Primele cadre sunt rigide, geometrice, monocrome. Ele respectă regulile clasice de fotografiere, în care focusul este precis, iar linia apare în stare pură - fiind, după cum spunea Kandinsky, "urma lăsată de un punct care s-a mișcat". Pentru mulți, această deschidere alb-negru poate părea ruptă de restul poveștii. Ea este, de fapt, scheletul pe care se sprijină tot ceea ce urmează.
Trecerea s-a produs treptat. Un șnur roșu mătăsos, ce atârna pe un perete, mi-a schimbat total perspectiva. Apoi, zilele petrecute la Lenbachhaus - casa în care trăiește spiritul "Călărețului Albastru" - urmate de drumul cu trenul spre Murnau, au schimbat totul. Vizitând reședința de vară a lui Kandinsky, în care a locuit alături de Gabriele Münter, și locurile pe care le-a pictat, realitatea din imagini a început să se dizolve.
Am transformat senzorul aparatului foto într-o pensulă fluidă. Prin mișcări libere ale camerei, defocalizări radicale și timpi lungi de expunere, am făcut ca marginile lumii să se topească. Cadrele din muzee, peisajele urbane și cele din natură au devenit o partitură muzicală în care culorile prind voce. Trompeta galbenului strident se lovește de violoncelul albastrului mistic și de energia roșului aprins. Am forțat fațadele caselor din Murnau să-și piardă conturul, iar la final, pe malul lacului Staffelsee, am descompus apusul în forme abstracte.
Colecția Culori sub pleoape adună imagini de pe parcursul acestei transformări vizuale. Este un traseu al privirii pornit din geometria liniară a orașului pentru a atinge libertatea totală a naturii. Este ecoul din minte, cel care apare atunci când închidem ochii și înțelegem că lumea nu trebuie doar descrisă, ci, mai ales, simțită.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
