28.06.2026
Dacă ar fi să mă întrebe cineva de unde vine această apropiere a mea de fotografie, aș fi ispitit să răspund că nu este o întâmplare. Poate că ea se înrudește, pe căi nevăzute, cu însăși meseria mea de muzician. Există între sunet și lumină o tainică legătură: amândouă caută să smulgă o clipă din curgerea neiertătoare a timpului și să-i ofere, măcar pentru o secundă, iluzia eternității.

Setea de frumos m-a urmărit dintotdeauna, ca o boală blândă și neliniștitoare. Nu știu dacă fotografiile mele sunt cu adevărat frumoase. Nici nu mai sunt sigur că aceasta este întrebarea cea mai importantă. Ceea ce știu este că întregul ritual al fotografierii mă aruncă într-o stare apropiată de meditație, o coborâre în mine însumi. Atunci apar acele furnicături lăuntrice, acele umbre de nostalgii fără nume, ca niște amintiri despre lucruri pe care poate nu le-am trăit niciodată și care totuși mă dor.

Am trecut, desigur, prin febra tehnicii. Am rătăcit și eu prin labirintul megapixelilor, al valorilor ISO, al sistemelor de tracking și al tuturor acelor cercuri și inele pe care pasionații le rostesc cu gravitatea unor inițiați. Mi-am consumat și eu neliniștea în acea direcție. Dar, încetul cu încetul, am descoperit că aparatul de fotografiat nu este un idol căruia trebuie să i te închini, ci doar o interfață între privire și lume, un obiect de care te atașezi aproape omenește. Atunci mi-au revenit în minte vorbele unui prieten, mentor și tovarăș de drum: "Cel mai important este ce ai între urechi." Și cu cât înaintezi, cu atât înțelegi mai bine adevărul acestor cuvinte.

Am căutat multe. M-am jucat cu fotografia de wildlife, am urmărit minuția aproape absurdă a macro-ului, am rătăcit puțin și prin peisaj. Fiecare dintre aceste drumuri mi-a oferit câte ceva. Dar fotografia de stradă m-a luat pe nepregătite. M-a copleșit. În privirile grăbite ale necunoscuților, în gesturile lor mărunte, în drama și comedia unei secunde oarecare, am descoperit ceva ce semăna cu literatura și cu muzica deopotrivă: fragilitatea omului.

Nu sunt fotograf. Sunt doar un amator pasionat, iar pasiunea aceasta este verișoară bună cu o anumită formă de nebunie frumoasă. Nu mă interesează atât perfecțiunea tehnică a imaginii, cât tremurul care o precedă. Nu vânez fotografia impecabilă, ci clipa aceea rară în care timpul pare să ezite. Poate că, în fond, nu fotografiez lumea. Poate că încerc doar să suspend pentru o fracțiune de secundă ceva din misterul ei înainte ca el să dispară pentru totdeauna.

(click pe oricare fotografie pentru slideshow)



























































0 comentarii

Publicitate

Sus