Deschise plicurile și numără banii, pentru siguranță. Zâmbi mulțumit, privindu-se mândru în oglinjoara de pe birou. Gândi că amărâtul ăla de la plicul trei ar fi murit oricum. L-a operat degeaba. Luase atenția doar dintr-o neatenție. Băgă plicurile în buzunarul de la piept, coborî în parcare și porni spre casă. Se opri la restaurantul cu stele să comande piept de rață pentru luat acasă. Când deschise ușa vilei, cârlionțatul mic aproape îi sări în brațe. Cu ochii în lacrimi, îi servi câinelui cina.
Francesca Dorobanțu
Mărșăluiau de săptămâni printr-o lume amuțită, o liniște pe care îți era și jenă să o rupi și cei mai subnutriți și degerați camarazi ai săi își purtau suferința umil. Pe lângă sate nu prindeai nălucă de om, găină sau câine. Aerul înghețat purta iz de fiertură de cartofi, iar Ioan putea să jure că aude o voce moale, de copil, stăruind și un schelălăit. Lupta mușca din corp și sărăcia din suflet, iar moartea venea mută, flămândă și puțind, mai ales când supraviețuirea depindea de ce poți tranșa și prepara.
Siranuș Hakobian
L-am iubit de cum i-am văzut ochii tulburători, cafenii cu picături de aur în iris. Muream să-l sărut pe fruntea candidă, să-i dau părul din ochii de copil și să-i privesc direct în sufletul cuminte. M-a părăsit pe neașteptate, odată, după ce făcusem dragoste. De ce? l-am întrebat. Nu mai suporta, vezi doamne, să-i șoptesc în ureche vorbe precum aport sau șezi. Abia atunci mi-am dat seama: iubitul meu avea ochii lui Mache, primul meu caniș. Nu am știut ce altceva să fac și l-am scărpinat stânjenită între urechi.
