Bună dimineața la cafeluță. Nu înțeleg de ce nu mai atrag femeile. Mă port după ultima modă, cu blugi strâmți pe dos și pe gambele epilate, cu gleznele la vedere și fără șosete la pantofi, mă bărbieresc pe piept și merg săptămânal la sală și la pensat în cămașă mulată pe trotineta mea electrică, vapez doar mentolat ca să nu-mi miroasă gura, beau doar bere fără alcool. Mi-am luat și câine, cică asta le atrage, unul mic și creț, pe care îl țin după mine în manpurse. Ce aș mai putea încerca, dragilor? Pup.
George Dometi
Smoala uscată se lipise atât de bine încât am fost nevoit să scalpez o bucată din partea laterală. Mizeria se înmuiase-n sânge, rănile căscate erau zemoase, iar putreziciunea stătută din jurul ochișorilor, care mă priveau cu recunoștință, era încă verde. După două săptămâni de la operație gâlma aia de piele și oase începu să se întremeze, arătând a câine. După o lună blana începu să se ițească-n mici grămăjoare de covrigei pufoși și crem. După două luni, deși orb, Lucky mă găsea de fiecare dată.
Florina Hegedüs
Pe ulița noastră toți eram cu timpul oprit așteptând să apară cineva, să ne schimbe viața. A apărut. În casa părăginită aproape nevăzută din pădurea de buruieni s-a mutat un pictor. Slab, privirea rătăcită, cât să adâncească misterul. Are o cățelușă, o pufoșenie albă, cu păr creț. Ziua o ține în casă. Doar noaptea o lasă pe afară și latră ca o bezmetică. Suntem măguliți că pictorul ne-a invitat la prima lui expoziție. Are doar un tablou. Imens. Autoportret cu cățel și rață friptă. Ne simțim ca la priveghi.
