06.06.2024
Carmen Ecaterina Ciobâcă
N-a mers, luna viitoare încercăm altă schemă, mi-a zis. Trăiesc incremental, îmi car nădejdea și deznădejdea de la o lună la alta. Îi văd în fața clinicii. Puiul de câine și puiul de om. Copilul suflă în fluier. Obrăjori roșii, degete înghețate. Cățelul stă covrig, strajă bună. Merg mai departe, în ochi am lacrimi de furie și de neputință. Orașul gri din jurul meu se destramă. Sunt într-o curte verde, copilul și-a lăsat fluierul și a venit să mi se cuibărească în pântec. Ghemul de blană se gudură alături fericit.

Alexandra Buhudini
La ferestrele ochilor ei stau rezemate-n coate două gânduri. La ferestrele ochilor lui ea luminează. Ambii privesc scăfârlia dealului și ascultă povestea răsăritului, cântată de un cănăraș. Inima bunicii miroase a moarte și a mir. Își petrece mâna atemporală prin cârlionții lui, iar el știe că nu degeaba au plantat brumărele la poalele crucii. Când oi ieși din astă lume, să nu mă jelești, Negruțule. La ferestrele ochilor lui, lacrimile se potcovesc. Vor tropoti mai târziu peste cea mai frumoasă poveste de dragoste.

Aurelian Țolescu
Apelul de dimineață era un moment cheie al zilei, marcat de disciplina și sobrietatea militarilor. Păduchiosul cel creț și plin de scaieți pândea după o tufă și a dat din coadă la apariția Comandantului cu mină gravă. Tot atunci apăru și Fetița, o cățelușă curată și simpatică. Prin spatele Comandantului, Păduchiosul s-a dus spre cățică și a adus-o fix în fața noastră, feriți de privirea șefului. Când împerecherea era în toi, am pufnit în râs cu toții. Comandantul nu ne-a iertat dar am văzut doi căței fericiți.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2024, grupul are 13.100 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus