Poate v-amintiți cum o aterizat odată niște stratereștrii d-ăia la noi pă terenul de fotbal, ăla cu nocturnă din bani europeni, de li s-o strîcat farfuria fix aci. Mnò, primaru îi copil isteț, o dat sfòră-n țară că noi suntem pretini la cataramă cu stratereștrii și tătă zua vin că deja ne-am plictisit, fă sarmale, scoate țuica, apleacă-te Mărie. Curg turiștii ca apa pă vale. Unu tiar o văzut unu, era ascuns în tufiș, era mic, verde și cu ochii bulbucați. Pă când ne-am dus, nimnica, să trăiești Vasile, țâne hârtie.
Florentina Ghițescu
La prima întâlnire a luat-o de mână. La a doua a pupat-o. La a treia a dus-o pe stadion. La a patra nu a mai venit. Nu a mai venit ea. A știut că are o rivală în fața căreia nu are cum să câștige. Niște bărbați în toată firea care aleargă după o minge. Alte câteva mii care trăiesc și mor cu fiecare șut pe poartă. Știa semnificațiile mai adânci ale jocului cu mingea. Acolo, pe stadion, când l-a privit pe acel băiat a știut că nu vrea să îl împartă cu nimeni și a ales să plece. Ar fi fost un război cu final cunoscut.
Radu Gramatovici
Un meci care se-ncheie la penaltiuri atrage toată suflarea de pe stadion, iar toaletele sunt pustii, îmi spun în timp ce mă strecor după femeia pe care o urmărisem toată seara. Tensiunea crește. Portarul înlemnit între stâlpi privește disperat. E prea târziu să scape. Simte fiecare fentă a celuilalt ca un junghi în pântec. E gol. Vuietul dezlănțuit al tribunei acoperă orice alt zgomot. Mă întorc singur, la timp pentru ultimul penalti. O cameră tv mă arată cu șlițul deschis când sar alături de ceilalți. Ce victorie.
