L-am cunoscut într-o vară. Când eram mai mic voiam să mă fac portar la Steaua. Și de ce nu mai vrei, l-a întrebat alt copil. Nu e evident? Face un semn din cap către brațul drept pe care nu-l mai avea. A, chiar, ce prost sunt, nu poți să fii portar fără două mâini. Și râd amândoi. Au unșpe ani și stau în același salon. La înmormântare a plouat mult. Când mă întorceam spre casă, a ieșit curcubeul. La capătul lui, Dumnezeu îi așeza brațul la loc. Am crezut că am căzut în gol. Da, dar te-am apărat.
Alexandra Buhudini
Zgomotul metalic al lingurii este același și într-o farfurie în care mama ți-a gătit dulce de leche și în farfuria pe care Rosa ți-o pune sub nasul cârn, orfan de pupici. El Pibe de Oro îi privește dintr-un tablou. Este cel mai înfocat suporter al lor. Victoriile în fața celorlalte școli din ciudad sunt scrise cu echipament uzat și adidași lățoși precum Paco, mascota lor. Visurile mari au același gust și în orfanato și pe Bernabéu. Pe caietul verde, de dictando, vor scrie istorie cu balonul de șah.
Elena Fermuș
Eu și Luță, cuplul ideal. Compatibilitate de zile mari. Scrie și-n zodiacul chinezesc. Gândim la fel. Împărțim totul. Același divan, aceeași scăldătoare, aceeași căcăstoare, plus pasiunea pentru fotbal. Doar o discrepanță ar cam fi. Eu, stelistă, ca bietu' tata, el, câine, până dă ortu' popii. E nașpa la disputa rivalelor ăstora, pe stadion nu mai suntem doi în unu'. Bisous, și fiecare-n galeria sa. Repriza a treia o jucăm acasă. Cu lozinci. Luță, Luță, ole, ole, ola, haide cu golu', să fim și noi în A. Ce băiat.
