Melcul privi grijuliu întinderea imensă a gazonului. Știa că noul model artificial pus de curând îl va întâmpina cu suliți mici, neiertătoare. Cochilia se simțea tot mai rigidă. Știa bine ce înseamnă asta. Își mișcă îngrijorat cornițele, privi în stânga și-n dreapta. Balonul imens zbura în aer. Încercase de prea multe ori, dar va traversa acum stadionul. Meciul se încheie. Cu ultimele puteri, izbândise. Asta era Mecca lui. Căpitanul echipei culese de pe marginea terenului micuța cochilie inertă.
Ana-Maria Butuza
Ghițu nu vorbește, deși are 12 ani. Nici nu îi bagă în seamă pe cei ce strigă după el prostul satului, însă pe Lena o doare sufletul, știe că băiatul nu e prost, nici nebun. Îl urmărește cum stă ore în șir împletind din cârpe funii groase, pe care le strânge ca pe o minge. Ar vrea să îi cumpere una, dar de unde bani? Apoi, seară de seară, pe terenul de la marginea satului îl vede cum fuge după minge, cum șutează în poarta ce și-o face din bețe, cum ridică mâinile deasupra capului, fericit și simte că el are un vis.
Ana Maria Dobre-Nir
Mulțimea striga numele trupei. Toată lumea sărea și dansa. Eram euforică și-mi sărutam iubitul. Trecuse cam o oră de când începuse concertul. Dintr-o dată, am auzit un zgomot puternic și-am văzut o lumină care m-a speriat. Câteva minute mai târziu a început coșmarul. Am început să-mi închipui cele mai negre scenarii, să am palpitații și să tremur. Îmi dorea doar să ies, pentru că simțeam că mă sufocam. Fiecare mișcare a celor din jurul meu mă agita. Andrei n-a reușit să mă calmeze. Apoi am leșinat.
