Acolo erau duși tâlharii și pedepsiți sub ochii mulțimii, ca să le fie pildă. Șirul de bărbați prinși în lanțuri înainta cu pași mici. Ce-au făcut, îl întrebă un tânăr pe oșteanul oprit lângă el. Au furat. Și ăsta, întrebă el arătând spre bărbatul uscat, cu plete lungi și ochii pierduți, mult diferit de ceilalți. Ăsta-i cel mai rău, e scriitor. Lumea din cărțile lui e mult mai frumoasă decât cea în care trăim. A furat și a dus totul dincolo. Ăstora o să le taie mâinile, lui o să îi scoată ochii.
Carmen Tot
În copilărie uram fotbalul, zumzetul lui continuu. În perioada campionatelor, tata obișnuia să scoată în curte radioul Gloria, pe baterii și asculta meciul în timp ce curăța vița sau pomii, tăia lemne, ori făcea alte munci zilnice de pe afară. Acum stau pe marginea patului, în salonul cu un singur loc ocupat de 1 mai și dezbat cu el meciul pe care îl ascultăm la radioul nou. Aflu amănunte strategice și râd. Pentru o clipă, uităm amândoi de apa din glezne și de broșura așezată pe colțul noptierei: viața cu dializă.
Nicolae Popescu
Tică, antrenorul, dă indicații: azi e onoarea comunei în joc, domnul primar joacă meciul de retragere. Privirile toate se mută spre burta de pe bancă, ce-ncearcă să se-ncheie la ghete. Primarul se ridică greu: băieți, am fost titular în echipa grădiniței, acu' 50 de ani. N-am mai jucat de-atunci. Cine-mi dă azi pase de gol va fi consilier în noul mandat. Ghiță, portarul, sare ars: nea Tică, propun să jucăm ofensiv azi. Aș juca mijlocaș. Ridică ochii spre cer: altfel sună consilier la primărie decât asistat social.
