Mă trezesc. Nu pot desluși ora, ceasul de stele dat înapoi de Lorca s-a înmuiat curgând ca o omletă peste marginea noptierei. Mă frec la ochi, doar unul am, dar am un exces de nasuri cu sfârc. Vreau să cobor din pat, dar văd că dormisem pe vârful unui stâlp fără scară. În deșert. De jos mă latră un câine andaluz cu părul creț. Ce să fac? Am doar opțiunea de a îmi prezenta sincere condoleanțe. Știu, sună aiurea, dar nu trebuia să mă atașez de lucruri așa efemere cum e viața. Mă duc la loc de liniște și gazon verde.
Roxana Catana Tarhon
Când era mic, Mirel, în loc să meargă la școală, se ducea la fotbal. Pe nevastă-sa a cunoscut-o tot acolo. Voia și nuntă pe stadion; noroc că s-au opus socrii mici (mireasa, gravidă în 7 luni, era bucuroasă că o ia cineva). Când s-a născut fiu-su, a dat de băut tuturor de pe stadion. Bafta lui că era doar antrenament, iar sportivii, fiind de față antrenorul, au băut doar apă. Acu' altă trăsnaie: cică vrea să fie îngropat la mijlocul Arenei Naționale. Ei, și dacă-l punem într-un cimitir oareșcare, crezi că va ști?
Bogdan Mihai Bati
Pune-ți șapca asta pe cap. Știu că nu-ți place să porți șapcă, dar, crede-mă, pe stadion ai nevoie de așa ceva, îi explicam eu soției. Am luat forma unui T când am trecut de controlul de securitate, iar apoi am revenit la forma normală. Îmi știam locul în tribună atunci când mergeam singur, dar pentru meciul de azi am luat bilete departe de galerie. Ne-am așezat și am scos semințele. Mă tot scuipă unul pe spate, mi-a zis soția în șoaptă, ca nu cumva să deranjeze. Spune mersi că am insistat să porți șapca.
