12.06.2024
Horațiu Dudău
Pentru mine vorbesc picioarele. Cele mai frumoase metafore le-am inventat scriind cu mingea pe verdele gazonului. Dacă vorbesc, mă faultez singur. Dar dacă dau drumul la minge, e ca și cum aș scrie poezie cu piciorul. Mintea îmi stă în el, oricât de ilar ar părea. Versurile îmi rimează cu vinclul și când compun un șut la poartă, de multe ori e haiku. Driblez ca o formă necenzurată a unui vis proiectat pe ecrane uriașe. În uralele voastre mă pregătesc să trag un ultim șut. De data asta e doar un gol în inimă.

Cristian Nedelcu
Era rezultatul unei sticle de vin ieftin și al unui prezervativ expirat. Toată copilăria i s-a amintit asta. Nu-l cunoștea pe tac-su, nu fusese niciodată prezent. Era doar el cu mă-sa și cu cine se mai nimerea să se combine ea. Ba vreun camionagiu însurat, dar nefericit în căsnicie, ba vreun comis-voiajor picat acolo din întâmplare, ba chiar și puștiul de la benzinărie, care o lăsase să scape cu sandvișul furat. Nu prea îi plăcuse cartea, așa că s-a făcut fotbalist. Acolo, pe gazon, s-a simțit pentru prima dată om.

David Brescan
2050. România câștigă Cupa Mondială. La fotbal. Telespectatorii sunt în delir, Piața Universității e plină. Hagi, în baston, își vede nepotul, marcator decisiv, cum pupă cupa. Se gândește că talentul sare câte o generație. Antrenorul Iordănescu al III-lea se-nchină la iconița sfințită moștenită de la tac-su mare. Becali la 9j de ani și conectat la aparate declară că toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede, Marcu 9:23. Satana mai bagă lemne sub cazanul lui Urs Meier. Dumnezeu îl învie pe Țopescu pentru o zi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2024, grupul are 13.100 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus