Cărţi uitate

Andreea Demirgian a scris aceste texte pentru Radio România Internaţional. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a le publica


Înainte de 1989, pe vremea când nu existau talk-show-uri, nici Internet şi nici măcar reviste străine, românii aveau bunul obicei de a citi foarte mult. Reuşeau astfel să nu se uite la programul televiziunii naţionale: 2 ore pe zi - cu jurnale interminabile despre ultimele noutăţi din viaţa celui mai important om în stat şi apoi o piesă de teatru ale cărei personaje erau tot omul nou şi construirea socialismului. Îmi amintesc că, pe vremea aceea, părinţii mei cumpărau cărţi la fiecare chenzină: un roman de dragoste pentru mama, o carte despre conflagraţiile mondiale pentru tata, un Jules Verne pentru subsemnata. Anii '70-'80 au fost o perioadă în care fabricile de mobilă au excelat în producţia de serie a bibliotecilor. În apartamentele noastre de bloc, cartea ocupa un spaţiu important - un întreg perete din camera de zi, o altă bibliotecă în camera fiecărui copil şi să nu uităm de cărţile de pe noptiere. Aşa am crescut - cu cărţile pitice din colecţia "Biblioteca pentru toţi", cele elegante din "Romanul secolului 20" şi cele frumos legate În coperţi cartonate, cu titluri scrise în litere aurii - romanele de capă şi spadă ale lui Alexandre Dumas. Şi mai erau cărţile cumpărate de la anticariate, cele pentru care se făceau liste şi ale căror preţuri erau uneori fabuloase. Corneliu Beda, anticar în acele vremuri, ca şi astăzi, ne povesteşte ce citeau românii nu demult. "Se căutau multe cărţi de călătorie, de istorie, enigme, taine, mistere din istoria universală, lucrări de drept - anticariatele puteau cumpăra cărţi de drept ale unor mari jurişti dintre cele două războaie mondiale. Cărţile de aventuri erau foarte solicitate. Erau foarte căutate lucrările unor scriitori români contemporani epocii - să zicem un Constantin Ţoiu, un Octavian Paler, un Augustin Buzura, un Bujor Nedelcovici - erau foarte solicitaţi pentru ca aceia care citeau atent puteau vedea ca erau atinse şi unele probleme care nu erau chiar pe placul regimului respectiv. Lumea căuta o evadare şi într-o astfel de lectură."

Imaginaţi-vă că pentru Istoria Religiilor a lui Mircea Eliade - interzisă de regimul ce propovăduia ateismul, se făceau liste secrete care circulau doar între anticari. Titluri pentru care, în urmă cu doar 14 ani, se plăteau bani grei şi se aştepta luni de zile, au căzut astăzi în derizoriu. Cărţile care odinioară nu lipseau din nici o casă de oameni cu gust pentru citit se vând cu cinci mii de lei bucata în pasaj, la Universitate. Corneliu Beda constată că până şi clasicii zac astăzi pe stradă, în foste cutii de banane. "Se desfiinţează mii de biblioteci. Din cauza lipsei de bani, foarte mulţi renunţă la biblioteci: îşi opresc strictul necesar, fac o selecţie atentă a cărţilor şi, din cauza aceasta, piaţa este inundată, pur şi simplu, de sute de anticariate, magazine, tonete... Am constatat cu amărăciune că şi clasicii universali se vând la preţuri derizorii. E bine pentru pungile mai modeste, dar, de fapt, ele se oferă şi nu prea se vând. Preţurile acestea mici nu reflectă generozitatea celor care le oferă, ci adaptarea la situaţia buzunarului solicitanţilor."

Un ultim gând: nici măcar fabricanţii de mobilă nu mai vând biblioteci pentru cărţi. Au adoptat şi ei modelul american: spaţii mici, în care să încapă o vază, un trofeu de la baseball şi o fotografie de familie. Spaţii mari pentru televizor şi combina muzicală. În fapt, un gol uriaş, ce ar fi trebuit să fie umplut de cărţile uitate.