Anul acesta am ajuns într-un loc în care timpul pare că s-a oprit ca să-și ia un răgaz.
Am fost în Havanita lui Hemingway, capitala fascinantă a Cubei, în căutarea atmosferei din perioada donilor spanioli și nu numai.
12 fotografi cu Dan Mirica, oare ceilalți ce așteptări au avut?
Orașul supraviețuiește în ciuda tuturor vicisitudinilor, dar n-ai cum să-l cunoști și să-l simți decât dacă ți-l faci complice și-ți lași acasă prejudecățile.
Aici trebuie să bei daiquiri.
Zâmbești și bei daiquiri!
Chiar îți trebuie mai multe zile ca să înțelegi ceva din Havana.
Mie mi s-a dezvăluit doar ca o blândă adiere.
Se spune că nu ești un turist adevărat dacă nu treci prin zona veche a orașului, dacă nu bei un mojito, dacă nu descoperi patio-urile, dacă nu intri în Bodeguita del Medio, dacă nu faci o plimbare cu una din celebrele decapotabile, dacă nu te pozezi la muralul lui Che, dacă nu vizitezi Capitoliul, dacă nu te-ai plimbat pe bulevardul El Malecón...
Ei bine, e frumos, dar pentru mine nu e adevărata Havana!
Magia începe în momentul în care părăsești zona turistică.
Atunci am simțit cum mi s-a sfâșiat sufletul de durere și am simțit iminenta prăbușire în gol!
Aparatul foto a avut dificultăți în a se trezi la viață până în clipa în care a văzut strada ca un ecran TV: o expoziție ambulantă de portrete încadrate într-o ramă, cubanezi mișcându-se inutil în cadru, vorbind vrute și nevrute, simți frustrările personale strânse de-o viață pesemne, un fundal zgomotos și indescifrabil.
Găsești aici cubanezul care îți vinde o poveste.
"Actorii străzii" par niște lupi singuratici.
Unii vin la tine spunându-ți povestea cu lacrimi și gesturi largi cerându-ți dolari, alții vin exotic îmbrăcați special pentru a fi fotografiați, alții dimpotrivă se furișează ca să nu-ți intre în cadru sau îți dau de înțeles prin gesturi nervoase că nu doresc să fie fotografiați.
Probleme?
Speranță pentru ce?
Neliniște din pricina a ce?
Cubanezul știe să trăiască clipa.
Majoritatea sunt havanezi care trăiesc din cardul alimentat periodic de statul comunist și care trăiesc "cultura cozii" atât de cunoscută unora dintre noi.
În tot acest timp, clădirile te așteaptă impasibile, pline de texturi și culoare, dai de Che Guevara, Frida Kalho, câteodată și de Fidel Castro...
Dar cel mai mult m-au impresionat galeriile, fie cu litografii, fie cu picturi sau fotografii aparținând artiștilor cubanezi, iar strada, strada e inundată de suveniruri și picturi realizate de cele mai multe ori pe hârtie de ziar.
Nu am avut parte să văd havanezul dansând la colț de stradă, așa cum se povestește despre Cuba, dar Dan ne-a oferit două seri de neuitat cu muzică cubaneză, una în zona de patio a hotelului unde locuiam și alta în atelierul unui sculptor, atelier deschis în fiecare vineri muzicii și poeziei.
Lăsând în urmă clădirile colorate și mașinile clasice devenite emblema Havanei, nimic nu a egalat cu vizita la FAC - Fábrica de Arte Cubano, din cartierul Vedado.
Creată acum 10 ani, de rockerul cubanez X Alfonso, fabrica veche de ulei a devenit un centru cultural cu galerii, spații de artă, baruri, ring de dans, formații muzicale.
Aici întâlnești un alt tip de cubanez, cel care a avut curajul să lase în urmă "comunismul biruitor".
Așadar despre fricile, dorințele și nevoia de libertate a cubanezului de rând, așa cum le-am simțit eu.
magdafulger.com/
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
