De când mă știu am fost atras de istorie dar și de fotografie, așa că pasiunea către istoria fotografiei a venit natural către mine, ba chiar s-a materializat într-un proiect special.
În '94 am făcut prima dată contact direct cu fotografia (pe film), când tatăl meu m-a dus la Palatul Copiilor din Bacău și m-a înscris la cursurile de Artă Fotografică ale domnului Amedeo Spătaru.
Acolo am învățat ce înseamnă cu adevărat să oprești timpul în loc și să îl așezi pe hârtie, folosind diferite chimicale.
De atunci și până prin 2016 am ținut strânsă legătura cu filmul fotografic, dar în acel an am descoperit una din cele mai vechi tehnici fotografice, colodiu umed, inventat la 1850.
Dacă unii vin din vacanța din Amsterdam cu suveniruri ca un magnet sau un tricou, eu am adus acasă un portret cu mine, pe tablă, realizat de un fotograf maghiar, fix ca la 1850.
În acel moment m-am îndrăgostit nebunește de această minunată tehnică fotografică!
Dar pe cât de frumoasă estetic este această tehnică fotografică, pe atât este de dificil de "domesticit".
Cel mai mare dezavantaj este necesitatea de a pregăti placa fotosensibilă, a o expune și o developa într-un interval de doar câteva minute, înainte ca emulsia de pe placă să se usuce de tot.
Unde mai pui că se lucrează cu soluții relativ toxice și periculoase, purtarea de mască și de ochelari de protecție fiind obligatorie.
Întors din Amsterdam am cotrobăit internetul în lung și în lat iar în câteva luni aveam tot ce trebuia pentru a realiza eu însumi fotografii pe sticlă sau aluminiu...
Aveam totul, mai puțin chipuri de pozat, așa că din nou cu ajutorul internetului am postat online un mic anunț pentru voluntari la experimentul meu.
Spre surprinderea mea, doritori au fost mai mulți decât mă așteptam, așa că am avut cu ce să îmi fac mâna.
Astfel a luat naștere proiectul fotografic Ambrotipescu, cel care îmi este mie cel mai drag și la care muncesc continuu din 2016, și pentru care am planuri mari de viitor...
Mai jos veți găsi un amestec de portrete, clădiri, dar și diferite obiecte ce au făcut subiectul multor ambrotipii și ferotipii în ultimii 8 ani de Ambrotipescu.
ambrotipescu.photo.blog
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)