Cornel Mihai Ungureanu ne-a obişnuit deja cu retragerile sale în confortul carapacei sale. La doi ani depărtare încă nu poate privi amintirile ca pe-un film. Un film blând, liniştit, privit într-o miercuri după-amiază, în mijlocul vacanţei de vară. Într-un cinematograf gol, într-un oraş de provincie. Sau la un televizor alb-negru, în casa răcoroasă a unei mătuşi.
Lunea viitoare, în ultima zi din iunie, poate va ieşi să verifice dacă suntem încă aici şi va continua să ne povestească sau să ne citească scrisori.
0 comentarii
Arhiva rubricii
69. Trebuie să mă opresc!68. (continuare) In the mood for love68. Frunze de plop şi copii răsfăţaţi67. Popîndăi în praful ud66. Ca-n BlakeToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
ŞantierVizorTot ce-i minunat în lumeMarafeturi și scofeturiJurnal intimClavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)Primele o mie şi una de nopţiiubirea mya din absurdOraşul interiorCafea şi pisiciEseuri personaleLoc de cititDespre noi. Şi lucrurile care conteazăDin lumea celor miciGaleria Amintirilor - Fundaţia Hope and Homes for Children RomâniaLecturi la 16 aniThe Doc Filescasa de-a casaEu. VarianteScrisori pe genunchiPublicitate