Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste pe minim o pagină și pe maxim trei. / Absolută libertate în alegerea registrului. De la comic la tragic, orice e permis. / Mare atenție la ghilimele. Puneți-le ca-n română, nu ca-n engleză sau ca-n franceză - pe LiterNet o să apară ca în engleză, că așa sunt setările siteului. / Mare atenție la spații! Pare ceva lipsit de importanță, dar nu-i așa. / Făceți-vă curaj și nu vă feriți de dialoguri, dacă structura narativă o cere. / Întrebați-mă orice. Nu există aici sfială, jenă sau «Mi-e rușine să întreb, să nu creadă Buzea că...»; absolut orice întrebare este LEGITIMĂ!"
Schimbul
Gabriela Gabrinov
Se furișă pe ușa dinspre grădină cu câteva minute înainte de ora unsprezece. Sufrageria familiei Bârsan era plină, aproape că nu mai puteai arunca un ac. Numai fețe asudate și trupuri înfierbântate de dans și de alcool, fete cu chica înfoiată și fusta până sub fund, băieți cu taioarele desfăcute sau numai în cămăși descheiate grosolan la nivelul gâtului, și toți, toți beți de fericire, de parcă se anunțase c-avea să plouă cu bani în loc de artificii la miezul nopții. Lui Mihai, fandoseala aceea îi făcea greață. Dar măcar era bere, găsi câteva doze pe masa lipită de perete, unde se mai aflau alte câteva sticle de băuturi fine, cu denumiri cel puțin hilare. Se pomeni cu un braț încolăcindu-i-se pe după gât și tresări.
- Oho, ai venit!
Horia rânji și mustața firavă i se întinse spre obraji. Avea pete de sudoare la subsuori, iar în cealaltă mână ținea un pahar de whiskey cu gheață.
- Hai că-ți stă bine! Uite ce frumos ești, ptiu, bată-te norocul, ca din cur scos!
- E cam mare costumul, se strâmbă Mihai. Dar mersi.
- Păi nu te ajută fratele tău la nevoie? Hai, dă berea aia pe gât și vino.
- Andreea? A venit?
- Da, era și ea pe undeva pe-aici, flutură nonșalant din mână Horia. Da' las-o acuma pe Andreea, că uite câte gagici sunt pe-aici. Hai să dansăm!
Mihai goli doza dintr-o răsuflare, iar pentru că nu mâncase nimic, în capul pieptului i se instală o amăreală grețoasă. Își acoperi gura cu mâna cât râgâi pe mutește, atent să nu-l observe careva, apoi îl urmă pe Horia prin mulțimea fojgăitoare, până ce-i atrase atenția un loc luminat de lămpi cu abajur, un fel de arcadă care separa sufrageria de un salon îmbrăcat în gresie. Acolo se găsea un bufet regesc: sarmale, salată de beouf, mezeluri și platouri cu fructe frumos ornate. Un corn al abundenței căruia nu putu să-i reziste, asta dacă nu voia să cadă din picioare. Culese o farfurie din stiva de pe margine și o umplu, cu gândul tot la Andreea. Dacă nu reușea în seara asta să-i vorbească, să-i mărturisească ce simțea, atunci altă ocazie n-avea să mai prindă curând. Problema nu era, totuși, Andreea, ci Remus. Fratele lui geamăn se ținea după fundul ei ca un cățeluș speriat după glezna stăpânului. Încerca din răsputeri să i-o sufle, iar el nu putea să permită una ca asta.
Înghiți cu greu vreo două felii de salam și câteva măsline, apoi abandonă farfuria, dansă cu o tipă într-o rochie transparentă, care lăsa la vedere sutienul alb și chiloții negri, se fâstâci printre colegii lui de la liceu, care-l bătură pe umăr în chip de încurajare, chiar dacă-l batjocoreau cu indulgență, iar când toată lumea ieși în grădină pentru artificii, cărând după ei pahare goale și sticle de șampanie, Mihai rămase singur pe o canapea. Sau aproape singur, fiindcă Andreea îl văzu din capătul scărilor și se repezi spre el.
- Ce faci aici? Nu credeam că mai vii. N-ai zis nimic.
- Unde-ți sunt ochelarii? Ziceai că nu vezi fără ei. Sau m-ai mințit?
- Nu te-am mințit, prostuțule, chicoti ea și-l șterse ușor cu palma peste ceafă. Nu-mi place să-i port, mă deranjează. Hai, nu mergi afară?
Mihai se ridică, solemn, cu inima transformată într-un mini-tanc german, nervos și sacadat.
- Să știi că eu... Te iubesc! Și trebuie s-o știi și tu. Te iubesc și vreau să fim împreună, eu nu mai pot așa, cu joculețe astea! Să fie clar!
În loc să-i aștepte reacția, dădu fuga spre arcadă, se împiedică de colțul mesei, înjură cu voce tare și se repezi spre prima ușă care-i apăru în cale. Dincolo de ea se găsea bucătăria, unde, pe masa din mijloc, era și mai multă băutură. Își slăbi nodul cravatei, pe care se chinuise ca un prost s-o apreteze, doar ca să-i facă impresie bună Andreei, și turnă vinars într-un pahar pe care-l dădu peste cap. Văzu și un pachet de țigări desfăcut, așa că se servi. Se simțea bine, patrulând prin bucătărie cu o mână în buzunarul pantalonilor crem și o țigara în gură. Se simțea ca un om de afaceri important, ca domnul Bârsan, tatăl lui Horia, fost securist care băgase în sperieți mai bine de jumătate din populația Bucureștiului, acum răsplătit cu o funcție generos remunerată la Ministerul Transporturilor. Fiindcă, după câte gândea Mihai în momentul acela, cam așa e în viață: cu cât ești mai al dracu' și mai nemernic, cu atât ai mai multe șanse să scapi basma curată. Se hotărî pe loc: s-o ia dracu' pe Andreea. El n-avea să-și mai piardă nopțile frământându-se în așternut cu gândul la ea. Fie ce-o fi!
Rămase, totuși, singur în bucătărie, dând peste cap pahar după pahar, până la vreo două ore după miezul nopții, când tot Horia dădu peste el și-l smuci din scaun.
- Bă, că prost mai ești, mielușelule! Ai vorbit mă cu Andreea?
- Am vorbit, îngăimă Mihai. Gata, i-am spus ce-aveam de spus.
- Și?
Ridică din umeri. Se lăsă purtat în sufragerie și înțepeni în dreptul scării de marmură care ducea la etaj. În capăt, Andreea cobora la brațul lui Remus. Tot n-avea ochelarii, dar felul în care-i străluceau ochii verzi, obrajii împurpurați și chicoteala, îngâmfarea și mândria din privirea lui Remus, a cărui cămașă trăda o dezordine nebănuită pe sub sacoul aruncat în grabă peste, toate astea îl făcură pe Mihai să simtă aievea clocotul furiei care i se ridica din stomac, care-i inunda gura, astfel că se aplecă de la mijloc și vomită pe prima treaptă. Horia veni repede lângă el și-l trase de mână. Îl scoase afară, înjurându-l printre dinții strânși.
- Ai văzut? A păcălit-o, a păcălit-o, i-o fi zis că sunt eu, sau cine știe... gemea Mihai, încă ținându-se de burtă.
- Lasă mă, data viitoare să nu te mai îndrăgostești de o chioară, îi aruncă Horia în zeflemea, oftând și aprinzându-și o țigară.