Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sunt tânăr, Doamnă...


Mircea Dinescu

17.08.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape încă în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând printr-însa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Un patos susţinut
    Clara [membru], 22.08.2007, 20:53

    Un poem de un patos susţinut.

    Metaforele la verb, în prima strofă, traduc idea de orgie a simţurilor şi uitare de sine. O uitare de sine care păstrează încă urmele unui eu mai pur ("şi doar uitarea plânge").
    In metaforele la substantiv, dominante, în următoarele 2 strofe, se întrupează aspiraţiile unei naturi cu atât mai greu de satisfăcut cu cât aceasta a simţit atingerea timpului. Balansul între o înalţare încă posibilă şi o nevoie de odihnă irezistibilă, readuce în prim plan metaforele la verb, pentru ca în ultima strofă să se instaleze, amplă, complexă, metafora trecerii timpului. Poemul se termină cu o « piruetă » (« Bună seara! ») care nu stii dacă dezminte semnele trecerii sau credinţa poetului că timpul său n-a trecut, o credintă cu atât mai patetică cu cât e afirmată la începutul fiecăreia din cele 5 strofe şi reafirmată înaintea « piruetei finale ».
    Ritmul ascendent, rima încrucişată, care conoteaza deschidere, fraza care revine cu fiecare strofă, şi de 2 ori în ultima, facilitează lectura mesajului pe care poetul vrea să-l transmită stapânei timpului, şi, indirect, lui însuşi : timpul lui n-a trecut, nu încă. Alternarea, pe de altă parte, a unui vers impar, masculin cu unul par, feminin, rupturile de ritm care permit punerea în valoare a unor cuvinte ca « sătul » sau « săgetile vestirii » sunt expresia unui echilibru de forţe dificil, un echilibru pe care « pirueta finală » nu reuşeşte să-l dedramatizeze. Tonalitatea surdă a poemului o confirmă.

    Si totuşi, vârsta copilăriei e superfluă în acest poem. « Doamna » poate fi convinsă că poetul e încă tânăr, dar nu poate fi făcută sensibilă la neputinţa acestuia de-a redeveni copil. Mai mult, neputinţa, de orice natură ar fi ea, nu pledează în favoarea tinereţii.
    Apoi, dobândirea echilibrului prin experienţă contrazice şi ea ideea de tinereţe. ("lucruri am aşezat destul/ ca să pricep căderea din somn spre echilibru,")
    In sfârşit, ruptura de ritm din ultima strofă, versul 2, nu are neapărat acoperire în întelesul pe care poetul vrea să-l transmită.


Spacer Spacer