Soarele ostenit se pregătește de culcare în groapa de după dealul Măgurii, lăsând în urmă câteva raze mai leneșe. Se încheie încă o zi de cules mălai. Mica, obosită depănușează ultimii știuleți, ascunde grămada sub costreie și pornește agale spre cătun. Cu ochii dup-o pasăre roșie ce-i țopăie-n cale, se-ncurcă într-un vrej uscat ce abia mai ține-n capăt un pepene uitat basămă acolo, necules. Îl pune sub șorț cu gândul la răcoroasa cină de acasă. Și din acel miez auriu, parfumat și dulce ai ieșit tu, comoara bunicii.
Daniel Popa
Mami, ai răsturnat un pahar? Să-l sune? Până vine el acasă, până pleacă, nu, nu e timp. Se uită la fetiță și încercă un zâmbet. Îmbracă-te. Își puse niște schimburi într-o sacoșă. Și în 3 minute erau jos. Așa zicea și aplicația. Mami, după 3 nu vine 2? Acum scrie 4. 5. De ce crește în loc să descrește? Se zice descrească. Adică să crească des? DAAA. Țipătul îi trădă însă durerea. Fata puse mâna pe burta ei. Frățiorul meu drag, nici n-ai ieșit de-aici și deja o enervezi pe mama noastră? Vine? Da.
Bogdan Sebastian Burjan
A trecut și vara. Înaintea celor 40 de primăveri deja scurse. Înfloreau și macii. Din roua dimineții. Ningea cu fulgi mari de nea. Și rari. Cădeau unul câte unul. Precum petalele macilor ce nu se ofileau niciodată. O ținea de mâna deja tremurândă și rece. Cum o ținea atunci, înainte să se fi cunoscut. Zâmbea și ea, atât cât mai putea. Și ochii stinși, i se făceau tot mai mici. Câte o licărire, din când în când. Și abia mai trecea. Cu greu câte o secundă. Mereu te-ai grăbit. Mereu m-ai scos din pepeni. Și tu. Mereu.
