În doar câteva minute

În doar câteva minute, el devine foarte rău.
"Ce vrei de fapt de la mine?", mă întreabă.

Nu ştiu să răspund. Mă simt foarte bine, doar. Poate asta vreau de la el. Suntem în bar. Ca să ajung la felia de mandarină de la fund, am dat pe gât tot coniacul.
"Dacă ne culcăm unul cu celălalt, ce aştepţi, să te iau de nevastă?"

Îl privesc cu uimire. Mă priveşte furios. Acum o oră încă ne sărutam, iar el se juca cu părul meu.
"Hai că-ţi mai dau un sfert de oră."

S-ar putea să fie coniacul, pentru că nu înţeleg o boabă. Despre ce vorbeşte?
"Un sfert de oră?", îngân.
"Îţi mai dau un sfert de oră, apoi nu ne mai vedem niciodată."

Stau în faţa lui, cu paharul în mână. Restul a dispărut în ceaţă.
"Ba nu, pentru că eşti minoră, îţi mai acord un an, până devii majoră. Nu, nu, îţi mai dau cinci minute."
"Ce-i cu tine?"
"Ce-i cu mine?!"

Pare cu adevărat furios, aşa din senin.
"Trebuie să ştii adevărul despre mine" îmi spune. "Eu sunt puţin înnebunit după femei, puţin alcoolic, puţin din toate. Ăsta sunt eu. Mai vrei să bei ceva?! Spune! În seara asta sunt generos. Hai, zi, nu sta ca muta! Apoi, să ştii că nu sunt deloc cine crezi tu. Ce crezi tu că sunt, vreun sfânt? Îmi place să fac sex, îmi place să muşc, îmi plac o mulţime de porcării. Tu eşti aia mai inocentă şi mai nevinovată, iar eu sunt ăla mai de rând, aşa."

Mestec ultima bucată din felia de mandarină.
"Ce-i cu tine?", întreabă cu vocea schimbată. "Te simţi rău?!"

Face semn chelnerului să se apropie. Comandă o apă minerală pentru mine. Între timp, mă ridic şi mă îndrept spre baie. Dar este în spatele meu. Îmi prinde braţul, întrebându-mă de parcă n-aş fi auzit din prima: "Te simţi rău? Te simţi rău?". Apoi mă trage spre el şi mă îmbrăţişează. "Problema e că-mi ceri prea mult", şopteşte. Nu-mi amintesc să-i cerut vreodată ceva. Apoi mă împinge. I s-a umflat o venă pe gât, atât de furios este. "Dacă-ţi trag două, îţi revii imediat!", urlă ca un nebun. Într-una din toalete, cineva trage apa, apoi o femeie blondă trece pe lângă noi în viteză, fără să ne privească.

Mă îmbrăţişează din nou şi şoptindu-mi în ureche, încearcă să mă liniştească:
"Hai, că n-are rost acuma să te superi, hai că mergem înapoi la masă şi ne terminăm băuturile."

Ne întoarcem. Ne aşezăm. Se răsuceşte şi face semn cuiva. O fată cam de vârsta mea, vine şi îl salută veselă. "Credeam că nu m-ai văzut!", îi spune. Îşi trage un scaun, dar el îi face semn să se aşeze pe genunchii lui. Ea râde şi se conformează. Mă priveşte cu coada ochiului, să vadă cum reacţionez. Situaţia îi este neclară. El îi oferă să bea din paharul lui, îi oferă din pachetul lui de ţigări. Ea bea şi fumează, râzând.
"Te duc acasă?", o întreabă.
"Da, sigur", spune ea, şi se ridică să-şi ia geanta de la masa ei.
"Unde pleci?", îl întreb.
"Mă duc să fac sex."

Rămân la masă, încă în şoc, neştiind cum să reacţionez. Paharul de coniac este gol. Dar mă tem că vocea mi-ar tremura prea tare, dacă ar fi să mai comand unul. Nu ştiu de ce mi se pare tocmai acum foarte important să păstrez un minim de aparenţă...! Cine ar putea să mă privească tocmai pe mine? Cui îi pasă?

Şi tocmai atunci, cu o faţă furioasă, el dă buzna înapoi pe uşa barului, se îndreaptă spre mine, şi-mi bagă ceva în bluză. Bag mâna, şi scot. Bani.
"N-am nevoie de banii tăi!", urlu şi arunc cu banii după el. El se apleacă şi-i culege în grabă şi mi-i aruncă pe masă. Eu îi mătur cu braţul.
"Te simţi rău?", mă întreabă şoptit. "Ce-i cu tine, te simţi rău? Spune-mi, că te duc acasă!"

Nu răspund. Toată lumea din bar se uită la noi. El se apropie şi începe să mă strângă ca un disperat în braţe. Apoi se ridică de la picioarele mele şi se îndepărtează spre uşă. Nu se mai întoarce. Iar eu stau acolo, conştientă de atenţia nedorită, încercând să mă recompun, încercând să gândesc. Încercând.

Exact atunci se aşează cineva, exact pe locul unde stătuse el cu câteva clipe mai înainte.
"Domnişoară, sunt şi eu actor!"

Îşi trage scaunul să fie mai aproape.
"Ce faceţi, nu plângeţi? Vă conduc eu acasă!"
"N-am unde să mă duc", îi spun, încercând să mă controlez. "Nu sunt din Bucureşti. N-am unde să mă duc."
"Atunci, haideţi cu mine, că vă duc eu într-un loc special. Veniţi!"

Mă ridic şi îl urmez.

Intrăm în teatru. Discută ceva cu portarul, apoi îmi face semn să-l urmez. Urcăm în cabina actorilor. Teatrul e mic, actorii nu au cabine separate. Au o singură cameră mare unde se pregătesc cu toţii pentru spectacole, îmi explică.
"Uite, eu îţi pun o întrebare, iar tu dai din cap în semn că da sau nu."

Dau din cap în semn că da, sunt de acord. Mă prăbuşesc cu spatele lipit de perete, privind cabina plină de costume şi oglinzi ca printr-o ceaţă densă. Nu mă pot concentra. Cu ochii mei trebuie să fie ceva în neregulă. Pentru o secundă, mă tem că am orbit.
"Ai douăzeci de ani?"

Îi fac semn că nu, până când scade la şaptesprezece.
"Tu şi Cristi vă cunoaşteţi de mult?"

Îi fac semn că da.
"Din copilărie?"

Din nou da.
"Îţi place şampania?"

Când fac semn din cap că da, scoate de pe undeva o sticlă. O desface meticulos. Când dopul sare, face un zgomot infernal.
"Nu avem pahare. O să fie cam dificil să bem şampanie direct din sticlă, dar nu mai cobor până jos."

Privesc afişele de pe pereţi. Privesc bradul împodobit pentru Crăciun, dintr-un colţ. Bem în linişte, apoi el, dintr-o dată, se ridică, şi începe să îmbrace costum după costum şi să interpreteze roluri, iar eu mă pun pe râs. Obosit, îşi scoate pălăria de Hamlet, şi zice:
"Hai să dormim. Cred că e patru dimineaţa."

Face un maldăr din costume, şi mă invită să mă trântesc pe ele. Se aşează cu capul în poala mea, şi începe să mă sărute în palmă. Apoi adoarme.

Când se trezeşte, jumătate de oră mai târziu, mă întreabă de ce nu dorm. Mă pune să număr oiţe. Râdem împreună. Reuşesc să adorm.

Când ne trezim, ninge superb. Ne ţinem de mână până la metrou. Chiar şi pe peron, deşi aşteptăm metrouri ce merg în direcţii opuse. Stăm exact în mijloc, cu mâinile întinse, ca să ni se atingă, eu cu faţa într-o parte, el cu faţa în cealaltă. La primul, zice: "Hai să nu-l luăm chiar pe primul." Sunt de acord.