Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Istanbul, oraşul cu nouă vieţi


Cătălina Miciu

21.08.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Istanbulul nu se vede. Istanbulul se trăieşte. Pe străzile aglomerate de oameni şi de mărfuri, încâlcite şi abrupte, pe malurile Bosforului albastru, albastru. Ca turist, eşti prins între mrejele unui oraş care se întinde pe două continente. Mult sau puţin, cert este că la o oră după plecarea din gara centrală, luminile Istanbulului încă se mai zăreau.

O vacanţă la Istanbul echivalează cu o plimbare în timpuri vechi, când comerţul era ca la el acasă pe stradă. Nimic nou sub soarele care străluceşte deopotrivă şi pentru partea europeană şi pentru cea asiatică. Apă ieftină ca nicăieri, porumb copt şi fiert, la o liră bucata, peşte fript direct din port de la Eminonu, cu salată de ceapă, cocktail de murături care îţi ard gâtul, pentru a-l putea stinge cu un ayran rece, cus cus în lipie şi durum de oaie, fresh de portocale cum bei doar din storcătorul propriu, orez cu năut şi pentru cei mai carnivori, cu pui, covrigi cu susan purtaţi pe cap de vânzători, fistic, seminţe vărgate şi alune de pădure... Şi dulcele baclavale şi alte specialităţi cu nucă şi miere, care au un gust unic doar la ei.

Istanbulul e viu. E plin de turişti din lumea arabă care vin să vadă oraşul celor 300 de moschei. Femei învălurite în negru, la un pas în urma bărbaţilor lor îmbrăcaţi cât mai europeneşte posibil. Copii arabi îmbrăcaţi precum cei europeni şi bătrâni care încă păstrează tradiţia veche.

Am întâlnit pe străzile oraşului bătrânei în şalvari, cu tichie pe cap şi încălţaţi în papuci cu botul ridicat. Şi lustragii, aliniaţi lângă bazarul plin cu condimente, ceaiuri şi rahaturi turceşti (la propriu). Merită să iei în această excursie pantofii buni cu care mergi doar pe la evenimente de tipul nunţi, botezuri, zile aniversare pompoase, şi să te laşi pe mâna unui lustragiu autentic. Chiar şi numai pentru asta, şi mi-aş fi dorit să am o astfel de pereche.

În centru, forfota nu scade în intensitate. Cum priveşti Bosforul, da, mereu, reperul este Bosforul şi estul, drumul spre Mecca, în dreapta vezi impunătoarea Hagia Sophia, bijuteria Bizanţului, premiul câştigat fără prea mari eforturi de Mehmet I în 1453. Transformată în muzeu de Attaturk, biserica-moschee este mândria turcilor şi surclasează ca măreţie orice altă moschee din oraş. Deasupra uşii principale, pe care intrau doar Împăraţii Bizanţului, pictura etalon pentru bisericile creştine: Dumnezeu făcând semnul crucii.

Pe partea stânga se ridică cealaltă bijuterie, veche de doar 300 de ani, minunata Moschee Albastră. Albastrul mării, prezent în ceramica locului. La intrare toată lumea se descalţă, femeile sunt înfofolite, astfel încât corpul să fie acoperit în proporţie de 80%. În apropierea celor două, se află Topkapi, palatul sultanilor. De pe terasă se zăreşte în mijlocul apei un turn în care erau închise cadânele neascultătoare.

Dacă vrei să scapi de istoric, intră în cotidian şi ia la picior din nou străzile care străjuiesc artera principală. La orele prânzului, în tot oraşul răsună credinţa lui Allah. Este deopotrivă fascinant şi terifiant. Cu toate acestea, la orice colţ se vinde câte ceva. Cea mai ingenioasă invenţie de departe - un aparat care împachetează sarmale. Ale lor, spre deosebire de ale noastre, sunt mai lungi şi mai subţiri, obligatoriu în foaie de viţă de vie şi fără carne de porc.

Când oboseşti de mers şi de tocmit, te poţi retrage într-o ceainărie. Sunt vreo două drăguţe chiar pe lângă Marele Bazar. Treci printre morminte de sultani şi paşale, ca să savurezi un ceai de mere turcesc, servit cu zahăr cubic, şi o narghilea cu aromă de mere. Iar pentru o relaxare deplină şi un masaj de zile mari, fă-ţi timp pentru o baie turcească.

Istanbulul necesită o pereche bună şi confortabilă de încălţăminte, pentru că invariabil vei merge mult. Mai necesită neapărat un şal (adus de acasă sau cumpărat din bazar); nu se ştie când ai chef de ceva linişte şi vrei să intri într-o moschee sau când vântul se înteţeşte. E musai să nu ţii vreo cură de slăbire, şansele tale de reuşită se vor reduce considerabil cu fiecare patiserie întâlnită în cale. Şi evită să iei cu tine ipod-ul. Muzica oraşului este îndeajuns de fermecătoare (a se vedea filmul Vedere de pe pod - Sunetul Istanbulului, de Fatih Akin).

Curiozităţi:
Biletul de vapor ca să treci dincolo, pe celălalt continent, are acelaşi preţ cu cel de tramvai.
Hagi este fără doar şi poate foarte iubit la Istanbul. Şi turcii te plac şi mai tare dacă au fost fanii Regelui.
Pe podul care traversează Bosforul şi care îi poartă numele se poate trece doar cu maşina sau autobuzul, spre tristeţea noastră.
Turcilor le place să se tocmească, dar nu ezită să te dea afară dacă nu le convine ceva. Ni s-a întâmplat de trei ori.
Cea mai frumoasă librărie se află pe strada lor pietonală. Are două etaje, faţada e din sticlă şi arată fix ca o bibliotecă primitoare.
Oraşul este plin de pisici. Peste tot pe stradă, lumea le dă de mâncare. Sunt ocrotite şi iubite. Poate chiar adevăratele urmaşe ale sultanilor.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • RE: Grija faţă de cititor
    catalina miciu [membru], 26.08.2007, 12:48

    draga clara,

    iti multumesc pentru aprecieri, cum ii multumesc si alunei. intr-adevar, istanbulul traieste, dar cateodata ai impresia ca traieste noua vieti distincte. precum pisicile care il locuiesc, insa spre deosebire de acestea, le traieste simultan. cam asta ar fi oarecum explicatia titlului.

    cu drag,
    catalina

  • Grija faţă de cititor
    Clara [membru], 24.08.2007, 12:48

    Mulţumesc lui Aluna de a-mi fi atras, cu comentariul său, atenţia asupra textului lui Cătălina Miciu.

    Istanbulul nu se vede, Istanbulul se trăieşte, ne anunţă Cătălina Miciu. Şi suntem tentaţi s-o credem. Faptul însă că trăim Istanbulul chiar în paginele din jurnalul său de călătorie e un mic miracol pe care i-l datorăm.
    Istanbulul e prezent în fiecare notaţie. Şi e prezent, pentru că a fost prezent pentru autoare, şi pentru că aceasta a ştiut să-l facă prezent pentru cititor.
    În multe jurnale de călătorie, prea multe, aş spune, autorii nu vorbesc despre locurile pe care le-au vizitat şi oamenii pe care i-au cunoscut, ci despre ei care au vizitat acele locuri şi au cunoscut acei oameni. Grija Cătălinei Miciu faţă de cititor transpare şi în respectul faţă de obiectul « vorbirii ». Dar şi în modul de prezentare a textului, în raportul text imagine. Şi în grupajul de « curiozitaţi ».
    Cu ea cititorul se simte tratat ca un adevărat sultan.

    Remarcă : În text e vorba despre viaţa Istanbulului, nu despre supravieţuirea lui. Or, numai supravieţuirea ar autoriza titlul « Istanbul, oraşul cu nouă vieţi » Evident, sensul unui cuvânt sau al unei expresii poate fi deturnat. Textul nu oferă însă indicii în acest sens.


  • Istanbul, Istanbul
    ALUNA [membru], 21.08.2007, 23:08

    mi-e dor de Istanbul. este singurul loc unde as putea trai fara sa imi fie dor de ro si de lumea mea aici. simt ca acolo as putea sa o iau de la capat. duce-m-as! multumesc catalina

Spacer Spacer