Livid, fiul împăratului tură motorul. Dar degeaba, Zmeul tot îi sufla în ceafă. Noroc că taman atunci îi căzu o oglindă din care, pe loc, apăru reflexia Zmeului, dară mult mai aproape, de data asta. La naiba, zise Costică. Dar îi căzu și toba. Îndată se făcu un nor de fum de îl tăiai cu bomfaierul. Nu dură mult și simți cum buzele Zmeului îi șușoteau în șale. Încerc soluția de avarie, zise, și luă curba. Și se duse de-a berbeleacul. În locul acela, apăru un contur făcut cu cretă împărătească. Nu îndată, a doua zi.
Răzvan Drăgoi
Mă pregătesc de atentat, mi-am pus centura cu dinamită, am numărătoare roșie cu cifre pătrățoase și deja mă gândesc la cele șaptezeci și ceva de virgine care mă așteaptă în Rai. Îmi pare rău că pe scuter n-am putut pune vreun verset ceva, dar aia e, sunt terorist de mâna a doua. Oricum, dinamita e butaforie, numărătoarea la fel, kalașnikovul e de airsoft, iar baza militară americană e, de fapt, birtul lu' Americanu', care nu mai dă pe caiet. Așa a început adevăratul jihad, nu ăla de la știri.
Arthur Ianoși
Hai să vă zic o poveste din liceu, eram în clasa a zecea, țin minte că aveam o profesoară nouă, de Psihologie, care voia să ne capteze atenția, și a făcut un test de genul: Cine crede că e prost să se ridice în picioare. Nimeni n-a mișcat, așa că m-am ridicat eu. Arthur, crezi că ești prost? Nu, dar mi-e greu să văd că sunteți singura care stă în picioare, i-am zis. M-a dat afară din clasă. Asta înseamnă să fii un bun psiholog, la mine mă refer, anticipasem deznodământul. Și-am încălecat pe-o șa.
