Prin anii '70 practicam kartingul la Casa Pionierilor din micul orășel al copilăriei. Trăgeam cu ochiul la frumoasele motorete autohtone, de la care luam cei câțiva Cai Putere, pe care îi înhămam la carturi. Se puteau atinge viteze mărișoare și periculoase. După ce într-un concurs, pe mini-circuit, mi-a sărit o roată și am zburat din scaun, aterizând direct cu capul, protejat de cască, în gazonul interior, am priceput gluma din acea perioadă: Moarte sigură-i cu cobra, dar mai sigură-i cu Mobra.
Monica Bologa
E noapte, străzile-s pustii. Ajung în Piazza di Spagna și mă așez pe o treaptă. Lângă fântână, văd o Vespa roșie. Mă apropii de ea și mă chinui să-mi fac niște poze. Se vuoi, posso farti una bella foto, îmi zice un bărbat apărut din noapte. Voglio, grazzie. Începe italianul să îmi facă poze, îmi desface părul, mă urcă pe scuter, mă sărută pe buze, pe gât, mă mulez în brațele lui ca o viespe, mâna îi urcă pe piciorul gol, pe sub rochie, îi spun că mi-e teamă să nu rup ghidonul, el îmi zice șșșșș, il scooter è mio.
Adriana Patroi Miu
O pierduse undeva la jumătatea unui drum de asfalt, cu destinația Vama Veche. Un nenorocit de șofer, o nenorocită de zi ploioasă, un pumn de visuri sfărâmat de un parapet. Părinții au îngropat-o în cimitirul din vale, lângă strămoși, dar el a înălțat o cruce la jumătatea oricărui drum prăfuit de țară, pentru că toate drumurile le-a parcurs o jumătate fără ea. Și-a înviat-o în fiecare fată cu păr castaniu și ochi cenușii. Doar noaptea, pierdut printre vise și dor îl auzeai uneori suspinând: tati, de ce plângi?
