Siranuș Hakobian
Nu oi mai fi eu tinerică, dar am picioare lungi, coapse de fier și buci de piatră. Al meu e, mi-am zis când l-am văzut călare pe scuter, în costum negru mulat. Am rărit pasul, mi-am supt burta și, cu nasul în vânt, am scos pieptul la înaintare. Scuterul a făcut un ocol în jurul meu, iar prețioasa lui încărcătură a lăsat un picior pe pământ. Am zâmbit și cred că a zâmbit și el sub cască. S-a apropiat de mine, aerul se umpluse de feromoni și apoi cu un gest de o senzualitate absolută mi-a furat poșeta de pe umăr.
Silvia Ștefan
Și-a dat seama că în ochii lui e mică. Asta durea mai tare decât țigara stinsă, deunăzi, pe coapsă. A urcat dealul ca să privească apusul pentru ultima oară. Cerul sângeriu prevestea trecerea. Își desfăcu șiragul de perle primit la aniversare și-l înlocui cu funia groasă. Creanga stejarului avea s-o țină. Era ușoară. De gânduri, păcate, sens. Vârfurile picioarelor se sprijineau pe scuterul cu care o fură de la ai ei, în prima noapte împreună. Îl vedea alergând spre ea, gâfâind. Nu-l auzea. Sări și curmă durerea.
Laura Stanciu
Andrei a împlinit 16 ani acum două luni. Părinții lui vor să-l dea la Medicină. Au calculat cât îi vor costa meditațiile până la admitere și și-au luat colaborări part-time. Fug de la un serviciu la altul, muncesc și sâmbăta, dar au inima sus, pentru că în familia lor va fi un medic. Și Andrei a calculat, la rândul lui, cât e un scuter la mâna a doua, cât costă școala de șoferi pentru permis AM, așa că a lipsit de la mai multe ore particulare și a pus bani deoparte. Îl ține în garajul bunicului.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2024, grupul are 13.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).