Fă, ce ai? Femeia se întoarse cu spatele. Fă. Te mai întreb mult? Poate vrei iar bătaie. Că ne mergea bine până ai zis că dacă mai dau o dată, îmi pui tix în ciorbă. Fă, ce dacă e ziua ta. Am uitat. Ce atâta scandal? Taci ca proasta. Ce vroiai. Tort și cadou? Da' unde e mâncarea mea. Poate vroiai șampanie și fonfleuri din alea de bogați. Vrei muzică. Te pomenești că vroiai din aia simandicoasă de nu înțelegi nimic. Fără cap și coadă. Gata cu huzureala. Uite aici cadou. Mâine te las să faci curat și în grajd.
Andra Toropoc
Contrabasul era specialitatea ei și își folosea degetele în timp ce mă ținea captiv între coapse. Îmi acordam ritmul cu mișcările-i imprevizibile, unghiile îmi penetrau fesele, mă trăgea în ea șoptind, hai, percutează odată cu mine. Claviatura pe care o ridicasem ne acoperea gemetele, știam că înregistra sunetele acelea și ideea asta inovatoare mă înnebunea total. Data viitoare îmi vei fi clarinet, mi-a spus la sfârșit. Vom improviza cu modulația respirației tale în saxofon, lumea vrea swing real și noi i-l vom da.
Adriana Patroi Miu
Săgețile mânjite de bătrânețe îi otrăveau zi de zi trupul. A vrut să ridice lingura cu lapte la gură, dar mâna îi tremura. Lichidul i s-a răsturnat peste vesta din lână, acolo unde sfârșeau toate: supa, compotul, laptele. Nu mai mâncase nimic de șase zile, iar neputința își arăta colții pentru ultima mușcătură de viață. Își număra timpul în minute și ore. În metalul tacâmului ridurile înfățișau un tranșeu de luptă. Ieri, cucerise publicul pe scenă. Și-a plecat capul și a început să lipăie din farfurie, ca un câine.
