De ce-mi spui unde, zice plictisit cu ochii în laptop. Pentru că am stat jumătate de oră ascuns și nu m-ai căutat. Am treabă. Atunci de ce m-ai luat la tine? Maică-ta a zis că e rândul meu duminica asta. Mă plictisesc, alți copii se duc în parc cu tații lor. Nu începe iar, că te plesnesc. Băiatul a început să plângă încet. Nu te mai smiorcăi că vine să te ia la cinci. Odată am să mă ascund și n-o să mă găsească nimeni. E patru, poți să taci o oră? După două săptămâni de căutări au găsit părți din el într-o pădure.
Dan Banu
La început eram la fel ca ei, chiar ne priveam în ochi de la aceeași înălțime. Apoi ei au început să crească. Abia le mai ajungeam până la șold. Picioarele lor erau ca o pădure deasă ascunzând soarele. Atunci eu am început să fiu interesat de tablouri. Arătau ca niște ferestre cu peisaje exotice. Aveau cercevele din lemn uscat și vopseaua scorojită. Acum le ajung până la glezne, fine sau aspre, mari sau mici, ascuțite sau rotunde. Mă feresc să nu mă calce. Pe undeva pe aici trebuie să fie o ușă.
Elena Fermuș
Mereu ajung devreme. Zi de zi sunt prima. Când se deschid ușile, intru ca într-o acasă de împrumut. Aici mă ascund ziua. E un loc cald. La Ikea. Mă plimb printre mobile scumpe și mă joc în gând. Am voie, nu e ilegal. Aleg un pat pentru doi. Unul mare. Visez. Fac dragoste cu cel pe care îl iubesc. Apoi aleg pătuțul. Roz. Și o bucătărie mare. Pe alb. Mă văd gătind bunătăți. Seara, la ora închiderii, strâng visele și plec. Înapoi în gară. Aici nu mă mai ascund, n-am unde, și nici nu pot să plec. Nu am bani de bilet.
