În cele ce urmează, Florin Iaru a formulat câteva gîndulețe (nu gânduri) după citirea textelor selectate pe LiterNet din tema Pe scuter - toate textele aici.
*
Nu orice ni se întîmplă merită povestit. Poate că, pentru noi, întîmplarea respectivă a fost o piatră de încercare. Dar e la fel de posibil să nu poată fi rezumată în 500 de semne, tocmai din cauza însemnătății și semnificațiilor ei, care cer mai mult spațiu. Specificul acestui gen cere o poveste / pățanie foarte scurtă, cu poantă finală. De aceea, textele care cerșesc empatie, tragism nu au timpul să creeze atmosfera, să încarce cititorul cu acea energie sau afectivitate de care e nevoie. Cei care au mizat pe tragism, pe dramatism, pe teme majore, totul încărcat de semnificații au greșit locul.Alții au probleme de frazare: cuvintele lor curg cuminți, fără zvîc, fără să declanșeze măcar o emoție, cît de mică. După părerea mea, ar fi bine să se rezume la a scrie corect, nu au viziune, nu au personalitate.
Altă categorie e a celor care au ratat tema. I se poate întîmpla oricui. Numai în visele umede ale școlarilor geniile produc capodopere la foc automat.
Așadar e o problemă de adecvare. Absurdul, iraționalul, umorul, surpriza se potrivesc de minune cu un ciot narativ. Prea multă ambiție strică. De aceea, am ales ce mi s-a părut mai inventiv, mai surprinzător, mai creativ.
Texte care mi-au plăcut (chiar și parțial):
George Dometi
Un conducător de motostivuitor angrenat c-o mână într-o activitate recreațională digestivă, iar cu cealaltă manipulând volanul uns de muștar, lovi un șir de vehicule autopropulsate pe două roți, echipate cu motor cu aprindere prin scânteie electrică și cu cilindree sub 250 cm; având carcase de formă aerodinamică, ce transportau persoane în stare de ebrietate moderată. În urma avalanșei de metale zăngănitoare se iscă o bătaie între ei și niște therianthrope pisicoase. Se aciuaseră și ele pe o șa.
Urmuz după cîteva cuvinte...
Iulia Stavre
Inteligentă peste medie. Cu greu puteai să te apropii de sufletul ei. Băiețoasă, independentă, fără aere de vedetă, cu inima bună. Revenise în micul orășel provincial forțată de împrejurări. Aripile ei încetaseră să spere că vor mai atinge visuri. Printre vorbele pe care le mai arunca, puteai ghici, dar niciodată ști, ce o frământă. Ca să șocheze, într-o zi, și-a cumpărat un scuter. Era singurul din oraș, pe el circula o fată. Îmi mai amintesc desenul de cretă, pe asfalt și rochia albă de înger.
Începe bine, scade la mijloc, își revine spre final
Iulia Biro
A crezut că face atac de panică, însă doar avusese orgasm în vis. Fusese cu celălalt. S-a trezit și a rămas fără aer, când și-a amintit că el plecase ieri. Mă duc în lume, vii? îi spusese. Cum s-ar fi dus. Lipită de spatele lui, cu soarele în plete, cu rochia de vară ridicată cât să poată sta călare în șa, dar prinsă cu grijă sub coapse, să nu-i ridice vântul poalele. Sau fără rochie, dac-ar fi făcut ce-i plăcuse atât[a] în vis. Doi anonimi fericiți, pe un scuter. Cât ține iubirea? Într-un an-doi și-ar fi scos ochii.
Foarte frumoase meandrele concretului virtual feminin.
Lucian Pătru
Livid, fiul împăratului tură motorul. Dar degeaba, Zmeul tot îi sufla în ceafă. Noroc că taman atunci îi căzu o oglindă din care, pe loc, apăru reflexia Zmeului, dar[ă] mult mai aproape, de data asta. La naiba, zise Costică. Dar îi căzu și toba. Îndată se făcu un nor de fum de îl tăiai cu bomfaierul. Nu dură mult și simți cum buzele Zmeului îi șușoteau în șale. Încerc soluția de avarie, zise, și luă curba. Și se duse de-a berbeleacul. În locul acela, apăru un contur făcut cu cretă împărătească. Nu îndată, a doua zi.
Dracul (zmeul) se va apăra: "N-am fost eu, onorată instanță!"
Cecilia Fofiu
Izidor zugravu-i un zdrahon omenos. Laolaltă cu Danu, pictorul, văcălesc biserici. El face fața și Danu-năuntru. Îl mai ajută la umplut sfinții-n culori când amărâtu' se chircește de stomac și, gângav, înghite doar ceai de chimen cu coji de pită. Câștigă și se-nțeleg bine ei doi. Și părintele-i de treabă. Betegos, slab ca țâru' și ăsta, dă ture pe scuter bisericii gândind la măreția sfințirii. L-a dojenit că fluieră-n lăcaș. Drept, își zice Izidor, îi tihnește pacea din satul ăsta. Și-i place preoteasa. Și el ei.
Nițeluș exagerat în exprimare, dar viu și interesant.
Siranuș Hakobian
Nu oi mai fi eu tinerică, dar am picioare lungi, coapse de fier și buci de piatră. Al meu e, mi-am zis când l-am văzut călare pe scuter, în costum negru mulat. Am rărit pasul, mi-am supt burta și, cu nasul în vânt, am scos pieptul la înaintare. Scuterul a făcut un ocol în jurul meu, iar prețioasa lui încărcătură a lăsat un picior pe pământ. Am zâmbit și cred că a zâmbit și el sub cască. S-a apropiat de mine, aerul se umpluse de feromoni și apoi cu un gest de o senzualitate absolută mi-a furat poșeta de pe umăr.
Dacă fac abstracție de "senzualitatea absolută", de "feromoni" și de "prețioasa lui încărcătură", povestea are personaj.
Monica Ciurea
așa vine uneori silueta lui deșirată, oprește în miez de noapte peste drum, la gardul forjat, îl pândesc, mersul e apter, ține un lujer, o lumină slabă scapără la etaj, casa e nelocuită de mult, drac de copil, n-ai voie acolo, perdeaua se dă puțin la o parte, poarta ruginită se supune, eu nu o clintesc, e prea întuneric, îi văd doar scuterul cum așteaptă, sar gardul, acolo a locuit odată fata cu tuberoză, țin aerul în plămâni, tabloul ei e în hol, ziua nunții a găsit-o întinsă, cu sărutul lui rece pe fruntea palidă.
Nu știu cine / ce "îl pîndesc", dar în rest are ritm și atmosferă.
Nu mi-au plăcut (parțial sau deloc):
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Leana a spus că o să se mărite cu unul cu mașină. Îi spusese doctorul că e infertilă și n-o să aibă copii și văzuse ea într-un film pe Neftlix că toate care făceau dragoste pe bancheta din spate rămâneau însărcinate. Dar s-a ales cu Mitică care avea scuter. Așa că ea încerca toate mașinile vecinilor, ba chiar se extinsese încă vreo două ulițe. Mitică, de dragul ei, strângea bani pentru autoturism. Și asta i-a făcut cadou de ziua ei. Și nu înțelegea de ce Leana urlă: ai înnebunit bărbate, ce să fac eu cu tractorul?
Nu înțeleg de ce bărbatul s-a pregătit pentru autoturism, dar a luat un tractor?
Sara Ungureanu
În fiecare dimineață ziarul era livrat de un domn pe scuter. Fie ploaie, viscol sau caniculă, sunetul motorului îl trezea negreșit. Citea, rezolva integramele, apoi îl punea în baie, după calorifer, acolo unde zeci de alte ziare adunau praful. Credea că într-o zi le va reciti. Nu avea televizor, doar un radio care ba mergea, ba nu. Câteva cărți ocupau un raft. Telefonul era fix. Într-o joi scuterul nu îl mai trezi. Ziarul publica acum exclusiv online. Fără acces la internet, se apucă de recitit vechile ediții.
O idee interesantă povestită rău. Frazele și propozițiile se încurcă între ele, fiecare vrea să zică altceva și să plece altundeva.
Amalia Melnic
Mă duc la piață. Umplu trei sacoșe. De rafie. Cu legume și fructe. Dau comandă la Bolt. Aștept. Pâr, pâr, pâr. Aud din dreapta. Apare vehiculul. O bicicletă cu drujbă atașată. Ăsta-i Boltul. Da, zice. Urcă. Mă crăcesc pe șa. Sacoșele le pun. Una în dreapta, două în stânga. Și pornește teribilistul. La o curbă, mai să zboare. M-a luat frica. După două străzi oprește la un stop. Nu stăm mult, o ia din loc. Dă înainte cu tupeu. Din spate țipă o voce bătrânească. Duduie, duduie. V-a căzut o gutuie.
Tare mi-aș dori să aflu de unde această modă emfatică a separării unei propoziții normale în bucățele independente, care parcă te împung cu degetul: "Vezi ce inteligent(ă) sînt?"
Răzvan Dițescu
V-am povestit cum îmi petrec ziua mai nou? De când deschid ochii și până-i închid la loc? Cu geanta de livrare-n cârcă, pe Vespa asta, mai bătrână decât mine. În trafic ziua-ntreagă. Furnicarul de care vă plângeți[,] e nimic față de ce-i la noi. La noi e doar o lege. Legea junglei. Aveți dreptate când ziceți că-s prost plătit, că-s exploatat și că n-am viață. Merită însă. Și vă rog să mă iertați când mă strecor printre voi, dar mă grăbesc. Mă grăbesc să-mi scot familia din junglă.
No story (numa' morală) și virgulă între subiect și predicat.
Yuka Brevi
Scuter? No way, în viața asta. După ce ai mers pe Viper V-10 de 500 CP, n-ai cum să te înjosești cu un Vespa de 4,4, chiar și în stare perfectă de funcționare. Cum să simți aceeași adrenalină văzând un specimen pe un chopper, cu geacă de piele, pantaloni mulați, ca la unul care merge pe o Xiaomi 4 Ultra, casual și cu cască de biciclist? Prefer să mă înghesui în metroul Bombardier Movia 346, agățată de hand-strap sau într-un autovehicul Bolt, spălat la self-service, cu furtunul, la 80-150 de bari. La vita è bella.
Mda, adică nu. Înțeleg personajul, nu văd povestea.
Monica Aldea
La fel ca în fiecare zi, memoră locul livrării și se înscrise în trafic. Scuterul se strecură printre coloana de mașini ce se târa ca un balaur leneș spre bulevard. În ritmul zilelor nesfârșite. Timp estimat de livrare, 30 minute. De ce să te grăbești în viață? Prinse ultimul semafor, opri în fața porții. Sună și lăsă coletul. Nu setă următoarea destinație. Nu avea niciun rost. Porni hotărât, urcă panta abruptă. Ajunse la podul în lucru. Răsturnă în viteză semnul INTERZIS și lăsă în urmă totul.
Am cam stat să cujet. Îmi place? Nu-mi place? Nu. De ce? Pentru că subiectul cere desfășurare și nu încape. Dar ar fi putut să găsească elementul / elementele care să sugereze sfîrșitul unei crize existențiale. Așa, lipsește tocmai motivația adîncă.
Răzvan Drăgoi
Mă pregătesc de atentat, mi-am pus centura cu dinamită, am numărătoare roșie cu cifre pătrățoase și deja mă gândesc la cele șaptezeci și ceva de virgine care mă așteaptă în Rai. Îmi pare rău că pe scuter n-am putut pune vreun verset ceva, dar aia e, sunt terorist de mâna a doua. Oricum, dinamita e butaforie, numărătoarea la fel, kalașnikovul e de airsoft, iar baza militară americană e, de fapt, birtul lu' Americanu', care nu mai dă pe caiet. Așa a început adevăratul jihad, nu ăla de la știri.
Nu se pupă bucățile prozei.
Arthur Ianoși
Hai să vă zic o poveste din liceu, eram în clasa a zecea, țin minte că aveam o profesoară nouă, de Psihologie, care voia să ne capteze atenția, și a făcut un test de genul: Cine crede că e prost să se ridice în picioare. Nimeni n-a mișcat, așa că m-am ridicat eu. Arthur, crezi că ești prost? Nu, dar mi-e greu să văd că sunteți singura care stă în picioare, i-am zis. M-a dat afară din clasă. Asta înseamnă să fii un bun psiholog, la mine mă refer, anticipasem deznodământul. Și-am încălecat pe-o șa.
Dar șaua nu era de scuter, ci de cal. E la tema greșită.
Andra Toropoc
Frumos ca Dean, îmbrăcat în blugi și geacă neagră de piele, rebelul blocului ieși din lift și tropăi din ciocate până la mall. Acolo reperă ținta cu ochiul mijit pe sub sprânceana arcuită și înaintă legănat spre ea, dând la o parte tot ce-i stătea în cale. Băgă o fisă și se urcă pe mica Yamaha viu colorată care începu imediat să se miște înainte-înapoi în timp ce el chiuia și striga vruum, vruum. Apoi coborî și pe copiii uluiți de la locul de joacă îi salută cu mâna stângă, cu două degete în V.
Ah, dacă rebelul blocului ar fi fost copilul pe care autoarea nu l-a lăsat să fie copil pînă la capăt!
Elena Fermuș
Gigel e o caricatură de băiat. Mai pe șustache fie spus, chiar e dovada vie că omul se trage din maimuță. Din profil aduce cu un cimpanzeu. Mai că-ți vine s-arunci cu banane în el. Toată averea lui e un Trabant bătrân și un cal tânăr. Duminica înhamă calul la mașină și-i dă bice prin comună. Dar nu prea are efect. Vrea adrenalină. Dă calul pe-un scuter și Trabantu' la fier vechi. Cu banii își ia ciocate și pălărie ca-n Dallas. Maieu de sudor și i love you tatuat pe braț. Vă sparg, să moară mama.
Nimic interesant. De ce? Autoarea nu-și iubește personajul, deci cititorul nu are la ce să se zgâiască.
Titela Durnea
Taberele, clar delimitate, se-ntâlniră la marginea satului, anticipând luptă aprigă. Adepții minciunii, atotputernici și zeflemitori, provocară adepții adevărului, aruncând în ei cuvinte otrăvite. La 19,00, când bătu clopotul, apăru Minciuna: uriașă, în zale, cu un coif strălucitor. Pe scut era scris: te voi cuceri. În celălalt colț, Adevărul, pipernicit, cu cinci dumicate-n palmă, apăru cu pieptul gol, pe care scria: te voi lăsa liber. În dimineața de după, peste sat s-a deschis poartă spre cer.
Povești moralizatoare pentru enoriașii cuminți.
Tina Dublea
Cu lama nu e mare brânză. Aș face o baie de sânge în baie și eu nu suport dezordinea, n-aș putea. De pe bloc ar fi mai acătării, dar m-ar enerva teribil toți proștii care s-ar zgâi, de parcă n-ar mai fi văzut creieri făcuți afiș. Cu frânghie și săpun, mai bine aș face oleacâ de shibari ori niscaiva bondage, dacă m-aș ști cu nodurile, da' nu mă știu. Apropo de nod, mi-ar sta în gât să iau un pumn de pastile. Fac urât când tușesc. O Vespa, frate. Pă eleganță, așa, da' la 45 de km, nicio mână nu bag în ghips.
Din păcate, nu cred personajul.
Caterina Tudorache
Bărbatul se uită fix la tânăra de lângă el. Puse pe bar portofelul grăsuț și îi zâmbi. Întinse mâna. Ninel. Ea zâmbi. Interesată. Vrei un suc? Șampanie. Unghia din acryl se îndreptă fatal către ceva ce avea multe zerouri în meniu. Câți ani ai? Dar tu câți bani ai? Râseră amândoi. Vii des pe aici? E prima oară. Ea se uită galeș. Mergem? Plătește șampania. De ce? Tu ai băut-o. Nu am niciun ban. Cheltuie ai mei tot. Uite și scoase din portofel poze cu o femeie grasă și 3 copii. A. Și nu am caschetă și pentru tine.
Unghia din acryl se îndreptă fatal către ceva ce avea - de fapt, nu avea. Nu orice situație inventată e și ficțiune.
Aurelian Țolescu
Prin anii '70 practicam kartingul la Casa Pionierilor din micul orășel al copilăriei. Trăgeam cu ochiul la frumoasele motorete autohtone, de la care luam cei câțiva Cai Putere, pe care îi înhămam la carturi. Se puteau atinge viteze mărișoare și periculoase. După ce într-un concurs, pe mini-circuit, mi-a sărit o roată și am zburat din scaun, aterizând direct cu capul, protejat de cască, în gazonul interior, am priceput gluma din acea perioadă: Moarte sigură-i cu cobra, dar mai sigură-i cu Mobra.
Din păcate, o pățanie periculoasă și promițătoare a devenit banală.
Monica Bologa
E noapte, străzile-s pustii. Ajung în Piazza di Spagna și mă așez pe o treaptă. Lângă fântână, văd o Vespa roșie. Mă apropii de ea și mă chinui să-mi fac niște poze. Se vuoi, posso farti una bella foto, îmi zice un bărbat apărut din noapte. Voglio, grazzie. Începe italianul să îmi facă poze, îmi desface părul, mă urcă pe scuter, mă sărută pe buze, pe gât, mă mulez în brațele lui ca o viespe, mâna îi urcă pe piciorul gol, pe sub rochie, îi spun că mi-e teamă să nu rup ghidonul, el îmi zice șșșșș, il scooter è mio.
Aproape aș fi trecut povestea la "reușite", dar lipsește din ea partea cea mai interesantă: psihologia naratoarei. Nu reiese din proză cine e, de ce e acolo. Și mă enervează la culme "mă mulez în brațele lui ca o viespe". Totuși.
Adriana Patroi Miu
O pierduse undeva la jumătatea unui drum de asfalt, cu destinația Vama Veche. Un nenorocit de șofer, o nenorocită de zi ploioasă, un pumn de visuri sfărâmat de un parapet. Părinții au îngropat-o în cimitirul din vale, lângă strămoși, dar el a înălțat o cruce la jumătatea oricărui drum prăfuit de țară, pentru că toate drumurile le-a parcurs o jumătate fără ea. Și-a înviat-o în fiecare fată cu păr castaniu și ochi cenușii. Doar noaptea, pierdut printre vise și dor îl auzeai uneori suspinând: tati, de ce plângi?
Nu orice întîmplare se transformă în povestire. Mai trebuie ceva, uneori i se spune fler, alteori, cinism.
Ana Maria Dobre-Nir
Eram cu Alex și ne plimbam cu scuterele pe dealurile de lângă Medellín, bucurându-ne de aerul cald, urlând la fiecare curbă luată strâns. Am luat-o pe un drum secundar, crezând că duce spre vreo cascadă, fără să ne întrebăm de ce totul era pustiu. Dintr-o dată, verdele pădurii s-a transformat într-un câmp vast, plin de rânduri de plante lucioase. Ne-am oprit brusc. O liniște stranie ne-a înconjurat, iar un fior rece ne-a trecut pe șira spinării. Ne-am privit în tăcere, conștienți abia acum că nu aveam ce căuta acolo.
Dacă înțeleg cum e cu drogurile, nu înțeleg ce caută personajele acolo. Și nici cine sînt, de unde vin și ce au în cap.
Gladiola Chete
A zis Enrico, despre scuter, că nu e motociclete, nici motoreta. E pentru toată lumea. Inspirat de o trotinetă, este gândit ca absolut oricine să o poată conduce. Iată de ce, limitate ca viteză, pot fi conduse fără carnet, de la 14 ani. Sunt zeci de filme în care personajele, la prima întâlnire cu vehiculul, sar în șa și pornesc în urmăriri pe șosele și în afara lor. Îmi ziceam asta, când puneam contact, apăsam frână regulamentar, apoi accelerația rezonabil și o izbeam în gardul din față.
O non-poveste.
Ana-Maria Butuza
Ca în fiecare noapte, așteaptă ca toți ai casei să adoarmă. Se furișează pe scările ce duc în pod, iese pe geam, alunecă pe acoperiș și coboară pe burlan, drept pe aleea care duce la locul lor de întâlnire. Îi cunoaște sunetul pașilor, însă acum întârzie și se îngrijorează. O luminiță apare din direcția opusă, iar torsul motorului se apropie. Speriată, fuge și se împiedică. Scuterul nu o mai poate ocoli, o lovește, o aruncă la pământ și se rostogolește peste ea. Iarba, înainte rece, e umedă și caldă acum.
O, Doamne, ce poveste îmbîrligată și incredibilă.
Silvia Ștefan
Și-a dat seama că în ochii lui e mică. Asta durea mai tare decât țigara stinsă, deunăzi, pe coapsă. A urcat dealul ca să privească apusul pentru ultima oară. Cerul sângeriu prevestea trecerea. Își desfăcu șiragul de perle primit la aniversare și-l înlocui cu funia groasă. Creanga stejarului avea s-o țină. Era ușoară. De gânduri, păcate, sens. Vârfurile picioarelor se sprijineau pe scuterul cu care o fură [furase] de la ai ei, în prima noapte împreună. Îl vedea alergând spre ea, gâfâind. Nu-l auzea. Sări și curmă durerea.
Sînt atîtea necunoscute în povestea asta, că nu știu ce ar trebui să citesc.
Laura Stanciu
Andrei a împlinit 16 ani acum două luni. Părinții lui vor să-l dea la Medicină. Au calculat cât îi vor costa meditațiile până la admitere și și-au luat colaborări part-time. Fug de la un serviciu la altul, muncesc și sâmbăta, dar au inima sus, pentru că în familia lor va fi un medic. Și Andrei a calculat, la rândul lui, cât e un scuter la mâna a doua, cât costă școala de șoferi pentru permis AM, așa că a lipsit de la mai multe ore particulare și a pus bani deoparte. Îl ține în garajul bunicului.
Ce ține în garajul bunicului?
Alex Caragian
Cortina se ridică. Numărul începe. Clovnul intră în scenă cu un turuit de Vespa. Un model vintage precum șoferul. Publicul râde. Șaua de piele e mai zbârcită decât fața machieuzei care l-a pudrat cu o oră înainte. Artistul e îmbrăcat într-un costum de viespe, în ton cu motoreta. Publicul râde. Clovnul dă ture de manej în aplauze. Motobițâclul accelerează. Hohotele se întețesc. Motorul se încinge. Clovnul se aprinde. Publicul e în delir. Flăcările cuprind cortina. Oamenii aplaudă. Clovnul plânge.
Nici cititorul nu se simte prea bine.
Dan Banu
Când îl împovărau grijile și ochii se umpleau înlăuntru de lacrimi cum se umple bobul în vie, sălta pe murgul de fier și lua calea muntelui. Urca pe drum necuminte, apoi printre copacii ursuzi ce-i arătau cu degete subțiri drumul spre casa Prințesei. Dă-mi pace Zmeule că-s năcăjit, suspina el când namila se arăta c-o falcă-n cer și una-n pământ. Nu azi că mi-s nins, îi spunea și Cotoroanței și tustrei se așezau în cerdacul Prințesei ce-i ospăta c-o poveste și-un zâmbet. Apoi se-nturna fluierând.
Dacă "ochii se umpleau înlăuntru de lacrimi cum se umple bobul în vie", e timpul ca povestea să depună armele și să plîngă, și ea, pe umărul autorului.
Paul Dârvariu
Da, dom', agent, recunosc, am trecut pe roșu. De fapt, a fost galben, dar nu vreau să vă contrazic. Știu, e o abatere gravă, dar am circumstanțe atenuante. Să vă explic. Ca de la bărbat la bărbat. Orice bărbat adevărat e sensibil la frumosul feminin. Ați văzut-o cum m-a depășit? Am apucat să îi observ doar coada de cal și talia subțire. Am accelerat s-o ajung la următorul semafor. Voiam să aflu cum arată și din față. Aoleu, îmi rețineți permisul? Ăsta-i abuz. De când e curiozitatea incriminată de legea circulației?
Necredibil, pentru că nici autorul nu-și crede personajul.
Alina Nedelcu
Aglomerație mare. Ghiozdanul Tazz pătrățos și roșu se odihnește pe vertebrele mele lombare. Știți voi, dacă comandați pizza mi-e cald, dar, dacă sunteți la dietă, frig. La semafor, la Dristor, geamul Toyotei de pe banda doi coboară, și din mașină iese un fum dulceag cu aromă de cireșe. Frumușele, poate-mi livrezi și mie două pizza în seara asta. Și-mi aruncă, în silă, o bancnotă pe care scrisese cu dermatograf negru, un număr de telefon. Acasă am șters cu spirt dermatograful, că-mi murdărea portofelul.
Am mari îndoieli că un "Tazz"-ist are treabă cu "vertebrele lombare", dar și o mai mare îndoială că o șoferiță îi dă bani unui curier în trafic.
Iulia Stavre
Îmi spusese poveștile insulei, o grecoaică de-o vârstă cu bunica, în copilărie. În această vacanță, mi-am dorit ca, în amintirea ei, să le caut. Am închiriat o mașină. Așa am găsit farul pe faleză, biserica albă de pe plajă, taverna lângă piața de pește. M-am rătăcit când căutam plaja de la golf. Mașina a făcut pană. Te-ai oprit. Când mi-ai întins casca și ne-am urcat pe scuter, am știut că vântul îmi va despleti visurile, până atunci labirinturi întortocheate, prin care rătăceam în fiecare noapte.
Labirinturile sînt întortocheate, că, de n-ar fi, nici labirinturi n-ar fi. La fel, dacă o poveste ar ști ce vrea să spună, nu ar rătăci pe la grecoaice de o vîrstă cu bunica.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Bună ziua. Mulțumesc c-am fost primit. Frumos birou. Lemn masiv, scaun de piele. Grijile-s departe, nu vă doare fundul. Ce vreau? Cum să spun eu. Aș vrea să-ntreb de ce. De ce l-ați pus să mâne-n noaptea aia. Unde vă grăbeați. Ați ajuns unde trebuie, dar el a nimerit în groapa aia, cu roțile-n sus. Nu răspunzi, jigodie? Ai auzit bine, bă. Te strâng de gât cu mâinile goale. Tu știi cum e să-ți vezi copilul rupt în două, la morgă? Dă-mă, bă, afară. Mă piș pe stelele tale. General de carton care ești.
Necredibil și convențional, în morala corectă a povestirii.
Oana Brumă
Nu mă mai pot uita în oglindă. Cu 3 sarcini, kilogramele s-au lipit iremediabil. Decât să mă pun pe alergat, mai bine-mi iau un city-break. Singură. Unde altundeva decât la Roma. Mă fac floricică, îmi pun ruj și tocuri și aia e. Vespe-le trec în goană din toate direcțiile și aruncă cu complimente, care mai de care. Bella-n sus și bella-n jos. Toți italienii la picioare. 2 zile de viaggio și serotonina e la cote maxime. Și ce dacă mint. Gata cu vinovăția, mănânc liniștită și o dată pe an dau o fugă-n cetatea eternă.
Din păcate, personajul e necredibil, la fel și strădania de a spune o poveste fără să spui o poveste.
Nicolae Popescu
Asterix și Obelix stau la marginea pădurii, cu ochii-n patru. Romanii sunt aproape, să fim vigilenți până se prepară poțiunea magică, șoptește Asterix. Cățelul Idefix ridică piciorul lângă un tufiș. Un roman o zbughește ștergându-se la ochi cu ambele mâini și înjură de mamele galilor. Asterix râde: îl prindem? Nu acum, mi s-a făcut foame. Idefix împinge ceva metalic din tufiș. Obelix holbează ochii, pe scut erau desenate fețele lor. Nu pot să cred, romanul e fanul nostru. Vezi, Asterix, ce-nseamnă să joci în filme?
Ușurel, necredibil și fără vînă.