Urări în fața urii (paradoxul lui Bevan)

Extractivism ultim, toate fosilele reunite, dar sugînd, ele, epuizate, din ce mai e viu și ar putea fi chiar nou.
 
Pe sania (fără zăpadă) dintre ani. Dar chiar și așa, nicio diferență alta decît de cifre. Doar panta spre hău, din ce în ce mai abruptă. Aproape, foarte aproape de verticală, verticala transcendenței unice pe care doar se catapultează și se cade (cumsecade) - nu se mai urcă și nu se mai coboară -, pe care, adică, cădem, care ne străpunge cînd nu ne strivește, tescuindu-ne pentru a scoate ce e mai bun din noi, dar nu pentru noi.
 
O nouă împărțire (despărțire) a lumii în cer (unic) și pămînturi (luptîndu-se între ele, rupîndu-se unele din altele). O nouă generație de zei (unici) plutind pe (despărțiți de lume de) "capital clouds".
 
"Cum îi convinge bogăția pe cei săraci să își folosească libertatea politică pentru a o menține la putere? Punînd, în 1952, această întrebare clarificatoare, politicianul laburist galez Aneurin Bevan a pus degetul pe cel mai mare paradox al democrației liberale. În epoca lui Elon Musk, Peter Thiel, J.D. Vance și a colegilor lor din Big Tech, absurditatea expusă de paradoxul lui Bevan a devenit și mai evidentă" (Yanis Varoufakis, în Le Monde, despre, între altele, "broligarhie", adică "un grup de bărbați miliardari conduși de o ideologie toxică care susține agenda trumpistă").
 
Poate că singurul titlu demn și mai ales adecvat momentului, pe măsura epocii, ar fi, prin urmare, RE-CUL. Adică RE-CUR(S).
 
Noului Ministru al Educației Naționale. Apără, nene, Universitatea! Dar nu, gata, e la (supra)putere (la București), e în guvern (nu doar la Universitate), înghite deja rahatul (semn de antrenament, de yesmanie), dar îl mai și răspîndește semănînd convingere. Mi se păruse dubios anacronic și para-științific din cel puțin două motive propriu-zis academice: conceptele cel puțin slabe și fiabile, întoarse cu fața spre trecut și, de fapt, populiste, mai mult pentru media, de "psihologie" & a "poporului", din titlul cu iz de secol al XIX-lea al unui masiv tom care eclipsa vitrinele librăriilor în urmă cu mai mulți ani. Plus logoreic și neolemnos la o simplă răsfoire. Din punctul meu de vedere, a se evita. Ah, pardon, uitasem cognitivismul.
 
Un singur semn bun, demn, încurajator. Bravo, Finlanda, așa trebuie să procedeze toată Europa! Dacă nu pui piciorul în prag unii de se cred fatalitatea lumii îți intră în casă. Și bravo și Azerbaidjan!
 
CACARE mare salvatoare: "Fiți dumneavoastră leoaica care apără poporul român!" Cine nu respectă legea (aici nu se pune virgulă) de ce ar respecta limba română?
 
Trump, gaze de (feti)șist.
 
Fie ca anul care abia pășește să nu fie oribil așa cum se prevestește, să putem și noi trăi demn (cît de cît), adică să ne trezim de cît de rău ne-am așternut să dormim! Hai la mulți ani!
 
Semne bune (de barbarie) anul are, (în) America (se) trage tare, Rusia poate să-și bage gazele la loc de unde le scoate, iar Europa să se apuce dracu de energie curată, să lasă fosilele cu fosilele, și vii cu vii.
 
Cei care nu au parte de bombe se satisfac cu artificii, cei care nu au parte de armate invadatoare se ucid între ei. Esteee!
 
Ingerința și infiltrarea, Rusia și SUA (rUSiA?), Musk în Germania și Anglia, restul în restul. Pătrunși, se întîlnesc, ca linie de frăție/conflict, în inima noastră, emisferele de influență ale creierului.
 
Kai-Fu Lee, sau despre noul sino-comunism algoritmic (sau noul tip de partid de mase).