După exilul interior, refugiul interior.
Au pierdut țara. Din prostia îngustimii centrării doar pe propriul lor interes (microcolectiv, de gașcă), au pierdut țara și ne pierd pe toți. Și acum, după primul val al naufragiului, partidul-stat, statul-partid speră să se salveze "salvînd", abia în al doilea rînd, statul și țara. De atîta înclinație spre babord, ne vom scufunda spre tribord.
Crispat, mobilizat intelectual din "datorie", dar defavorizat, ca toată lumea, de necunoaștere (acceptînd însă că cel mai probabil nimeni nu știe, ca în cazul oricărei înfruntări, ce va urma, spre ce haos ne-am deschis, la ce dezvoltări și urmări ne-am expus "obiectiv" din înfruntarea precipitată, accelerată, făcută manifestă, exprimată, a mai multor tabere, greu de precizat: așa cum se întîmplă cînd agiți lichide grele, vîscoase, dintr-un recipient sau cînd, Dada pur, agiți elemente ascunse într-o căciulă, sau de fapt bagi pur și simplu mîna în căciula tradițională și dai peste cine știe ce depuneri și remanențe, chiar lighioane, mici monștri solzoși), blocat, așadar, în mobilizarea decretată de "situație", o primă formulare de care mă simt capabil, dar care poate fi o pistă de urmat și o pîrghie de apucat ar fi: EFECT DE REVOLUȚIE - FĂRĂ REVOLUȚIE. Cine poate să "performeze" acum, adică să imprime cît de cît un impuls de deplasare (începînd cu el însuși), va avea șanse mai mari de a, măcar, înțelege ceva. Doar dacă faci înțelegi, căci modifici. Nu există "interpretare".
Scriu deci pentru a încetini și a complica, pentru a nu sări și a nu simplifica, pentru a nu "soluționa" și a nu "finaliza". Pentru a amîna și a întîrzia. Ce? Cum ce?! Dezastrul.
Partidele și clasa politică românească, în stadiul de degradare, de depravare, de degenerare, de orbire sinucigașă în care au ajuns, au pierdut țara - cu noi noi toți în ea. Indiferent cine va conduce, toți sîntem în pericol de moarte, numai că unii încă mai speră că pot să manevreze corabia, s-o "șmecherească" și să se "scoată", așa cum au făcut pînă acum.
Nu se mai poate. Deriva nu mai poate fi controlată. Impactul este inevitabil. "Pregătiți-vă de impact", cum bine titrează o platformă de știri. Clanurile și neamurile politice au pierdut țara, neamurile proaste puse în capul mesei au pierdut neamul. Neamurile și clanurile nu acoperă, nu asigură țara. O pervertesc. Și cînd spun "au pierdut" vreau să spun nu numai că au pierdut-o de partea lor, pentru ei, ci că, mult mai grav, au dus-o foarte aproape de pierzanie. Clasa politică românească care a condus România a devenit, din păcate, piatra de moară de la gîtul României. Iar piatra de la gît provoacă, prin sufocare unanimă, halucinații cu privire la posibilul colac de salvare. Dacă tot vorbim de apă care nu este H2O. Așa e, nu este, pentru că e poluată. La sursă.
Nu există, prin urmare, salvare. Propusa și presupusa salvare de care unii dintre noi se agață cu disperare este, de fapt, asomare: lovitura finală, decisivă, spre care ne-au condus cei care ne-au condus. În lipsă de asumare, asomare.
Aia-i cînd crezi cu religiozitate în Carte, dar fără carte (votînd împotriva chiar ei): ți se pare că orice blond, super-alb fiind, e Mesia, ceea ce este o jignire la adresa ideii de mesianism. Pardon, Moise, Mesia e după. Vine și ăla, nicio grijă.
Aș vrea să fixez totuși formula asta, chiar dacă veche, fundamentală, întemeietoare chiar: a crede în Carte fără carte.
Scriu deci, cum scriam mai sus, împotriva Cărții, a monoteismului "livresc", scriu "minor", sub-cărți continue, freatice (cuvîntul ăsta îmi place tot mai mult, o să încerc să-mi și explic de ce), pentru a încetini și a complica, pentru a nu sări și a nu simplifica, pentru a nu "soluționa" și a nu "finaliza". Pentru a amîna și a întîrzia.
Toată lumea Nordis în sus, Nordis în jos, că vai, "păgubiții", "agoniseala de-o viață", dar nimeni nu se întreabă: 1) pentru o locuință pe plajă?! De ce? În virtutea căror iluzii și pretenții de sine? Și mai ales 2): cum a au ajuns ăia să construiască acolo, adică pe plajă, distrugînd totul în jur? Ca să nu mai vorbim de gust: cum să locuiești în viermuiala, în mizeria aia, nene? Merită totul toți, se potrivesc ca ghiulul pe degetul cu unghia lăsată să crească. Hoție la hoție, sau la prostie, la mîrlănie.
E incorect politic să spui mîrlan, mitocan și mai ales, preferatul meu, neam prost? Sau de fapt toți sîntem așa, și devine o distincție falsă, o specificare irelevantă?
Nu mîncați KKT! Mă voi duce la vot DOAR pentru referendum. Pentru că în rest chiar e KKT.
De quoi Trump est-il le nom ? (cum se întreba, memorabil, cîndva, Alain Badiou în legătură cu Nicolas Sarkozy) Mieux vaut ne pas le savoir !
După toate aparențele, mai cunoscute sau mai discrete, America se pregătește de ceea ce fix a crezut că poate să fugă: un regim monarhic, dar nu modern, constituțional, ci absolut. Și abia apoi, poate, va ajunge să experimentele celălalt braț (mult mai lung) al Revoluției (în raport cu fuga și colonializarea): decapitarea Regelui Absolut. E preistorie, deci, deși din prima ea inventase un viitor, dar se pare că fuga de trecut (fuga în spațiu de timp) se răzbună, iar inexistența unui Ev Mediu este chiar un gol, o lipsă de fundament. Mai bine să speculăm ironic decît să ne enervăm isteric, nu? E mai british.
Aflu cu stupoare că este posibil să existe bucureșteni care refuză buletinul pentru referendum. Există sinucigași care vor să ne țină pe toți în groapa de gunoi urbană (a istoriei)!
Mă voi duce să votez ÎN PRIMUL RÎND la referendum, aș fi vrut să o pot face DOAR la referendum, dar mă tem că iar voi ceda și voi cădea complice și chiar în colaboraționism cu niște alegeri care truchează democrația. După "democrația originală" a lui Ion Iliescu, "democrația comasată" de acum. Mă simt deja vinovat, am conștiința încărcată.
Îmi fac în mod serios planuri de azil politic. Dacă mai e o categorie valabilă. Și dacă chiar mai avem unde să ne refugiem pe asta lume.
Exil. Adio diaspora. Ai fost varianta libertății.
Inteligență naturală mai există?
Rușine. Și frică. E bine: măcar au tăiat greața.
Nu mai avem de ce să fim preocupați. Am fost ocupați!
Reînvierea noțiunii și a situației de exil interior. Trăiască neo-interbelicul atît de iubit de mulți! Dar poate că, pentru a o aduce la zi, a potrivi actualității, a o acorda cu actualitatea, noțiunea istorică de exil interior ar trebui mixată, "hibridată" cu cea, extrem-actuală, de refugiat. Și atunci ar trebui să vorbim - aceasta ar fi noutatea și singularitatea istorică a momentului de acum - de refugiu interior. Nu mai sîntem doar exilați interior, ci refugiați interior, în refugiu interior.
Haideți, vă rog, mai repede cu cenzura, deportările (pe loc, în neființă socială), pogromurile și epurările, cît să mai așteptăm!
Cînd ne predăm?
După o vară și o toamnă plină de drumuri, voiam în sfîrșit să-mi desfac valizele. Cred că o să-mi las totuși una mică la îndemînă...
Apologia asasinatului politic la putere. Nu contează contradicția istorică flagrantă (legionarii erau anti-ruși, dar se pare că ceea ce îi unește este, vai, posterior, mai puternic: crima, excluderea celuilalt). Ce poate fi în sine mai rău? Ce ar trebui să mai așteptăm?
Am votat. Cînd vomăm?
Este urgent (dacă nu deja cam tîrziu) să elaborăm asta: naționalismul este un anti-patriotism, o (ca să folosim termeni dragi registrului lor stilistic istoric) degenerescență a patriotismului. Naționalismul este un patriotism degenerat.
Îi aștept pe intelectualii conservatori români să se pronunțe în favoarea democrației occidentale în pericol, azi, și în România. Sau cumva pentru ei tocmai ea e pericolul? Îi aștept cu creionul în mînă și ochelarii pe nas (pînă una, alta, doar cu mîna la nas) pe marii (cum altfel?) intelectuali (cum altfel?) conservatori români să se pronunțe în legătură cu situația politică de acum, în special cu agentul, cu "duhul din sticlă" și "omulețul verde" de "rețea" Georgescu. Tăcerea e intolerabilă, înseamnă complicitate, laisser-faire anti-liberal. Deci hai! Pe cai!
Am trăit un avant-goût, momente ca acum astă-vară în Franța, în momentul alegerilor de acolo, cînd totuși extrema dreaptă a fost momentan împiedicată să înghită puterea, pe care totuși de atunci o ține în șah. Dar acum sînt totuși acasă... Mai pot spune că sînt(em) undeva acasă?
Încep să-mi scrie prieteni străini. Nu le-am răspuns încă, o să le mulțumesc pentru atenție și grijă, dar, mai tîrziu, mă gîndesc să-i rog să-mi rezerve o canapea (vezi mai jos)...
Naționalismul, acum și aici, este cea mai mare capcană. Voi dezvolta (dacă e nevoie, și se pare din păcate că e).
S-a și-nființat Firea, Călina Georgescu intestină a PSD-ului.
Piața Universității revine? Ar trebui.
Star Trek Tik Tok: invazia trebuie să înceteze, bula trebuie spartă, boții, înapoi pe planeta roboților! Ați visat și v-ați jucat frumos, acum gata! Cine e om uman să răspundă. Înapoi pe Pămînt! După tele-revoluția română, digi-invazia electorală?
Scoateți-i din priză! Deschideți geamul!
Se temeau unii, vai, de "cancel culture" și de efectele nefaste asupra glumelor proaste (purtătoare de stereotipuri ca de viruși - ceva ce nu există, se înțelege) ale "corectitudinii politice". Să te ții cenzură simplă, brută, tradițională, de abac (întoarcere la bunele tradiții), de tip nazist-comunist, dacă vine virusul CG la putere și pune cine știe ce ministru al culturii, să te ții atunci tăieri și redirijări de finanțări prin reformulări ale politicilor și priorităților AFCN de exemplu, să te ții programe de televiziune, care de fapt ar putea să se branșeze direct la Tik Tok Show în loc de Talk-Show, exact asta visam, era planul meu de destin, să mă întorc după puțină joacă prin curte la negrul, cenușiul, căcăniul tinereților.
Mineriada Tik Tok. A fost, este o Mineriadă.
Să te ții atunci revanșa celor care urăsc cultura și școala (devenit simplu "punct de deal").
Pentru că mă tem că mulți dintre cei, mulți, care votează acum atît de exuberant au mers la școală doar cînd au votat.
Reluăm istoria (fișă de conexiuni). Ceea ce, invers, se (re)dovedește este: monoteism = fake news. Motorul cu combustibil fosil digitalizat al societăților! Digitalizare = spiritualizare. Duhul din sticlă și din rețea. Fake News Addiction Doamne-Doamne. Opiul digital, să nu ne doară realitatea de apoi (de după alegeri), prăbușirea în realitate.
Păcănele Vot.
Drog Vot.
Biserică Vot.
Bot Vot.
Biserică Păcănele Drog Vot.
Vot la Bot.
Dacă cineva ca agentul viral Georgescu ar ajunge la putere, mulți dintre noi am putea păți la fel ca Boualem Sansal, acum, în Algeria natală, în care nu înceta să se întoarcă cu deplină încredere - deși unii ar putea spune: neglijență, ingenuitate, dar ingenuitatea celui curat -, asemenea lui Alexei Navalnîi în Rusia: să fim acuzați de "terorism".
Litaniile și auto-incantațiile vagi, monologale și mai degrabă cîntate, recitate decît vorbite, și incapacitatea de dialog, de interacțiune vorbită, de schimb de replici, poate fi semn și de debilitate mintală. Dar și, evident, de strategie cinică.
E foarte bine: instituțiile de vîrf ale statului trebuie zgîndărite să se pronunțe și să ia atitudine, măcar să îngaime ceva și, în caz că nu se exprimă, să fie lăsate în ofsaid și arătate cu degetul.
Schengen pedestru și Sandero Luminoso spre SUA. Ura, avem unde fugi. Dar poate că totuși ei. Ne lasă aici în Est și "aleg libertatea" în Vest.
Biserica nu face politică?! De ce se bagă cu "recomandări"? Biserica e NUMAI politică, de obicei profitor-slugarnică, matrice a populismului, propagatoare primordială de fake-news întemeietoare (Dumnezeu unic, Salvare etc.).
Nu este vorba doar de ALEGERI, ci de DECIZIE. Avem nu doar de ALES, ci de DECIS. Diferență de regim și de registru între A ALEGE și A DECIDE. Alegerile maschează de fapt decizii: credem că doar alegem, dar alegînd, decidem, adică tranșăm, eliminăm sau blocăm alegeri posibile, virtuale, și privilegiem datele alegerii. Și nu vrem să știm că facem asta, pentru că atunci ar trebui să ne confruntăm cu realitatea și să ne asumăm propria realitate, adică să o facem potrivit gradului de gravitate cerut, cu conștiința tuturor pericolelor, dar și a tuturor posibilelor. Așa că ne prefacem că doar alegem, ca la hipermarket. Dar, vai, și la hipermarket, și electoral, alegem în baza unor decizii deja luate, de alții. Avem de ales doar între ceea ce s-a decis, de-asta, ca să închidem la același nivel cercul, ar trebui nu (doar) să alegem, ci să decidem, pentru a răspunde unor decizii mascate de alegeri etc.
Hai că s-a înțeles deja: CCR cere renumărarea voturilor din primul tur acceptînd doar reclamația care o viza pe Elena Lasconi. Nimic în legătură cu bomba electorală "murdară" Georgescu. Deci este vorba doar de încercarea lui Ciolacu de a reveni în cursă, ceea ce dovedește o dată în plus, dacă mai era nevoie, de aservirea slugarnică a CCR față de PSD. Scabros și revoltător! Aceasta este o criză nouă la care va trebui reacționat. Ca să ne abată sau diminueze reacția la cea mare și gravă, fatală.
E aproape decembrie, 35 de ani mai tîrziu, la fel jandarmerie pe străzi și un elicopter dă ture peste centrul Bucureștiului, nu știe încă poate pe ce palat să se pună...
Disonanță colectivă (dintr-un viitor dialog cu Alexandru Balasescu).
Am vorbit la RFI, cu Mihaela Dedeoglu, despre deținutul de conștiință Boualem Sansal în Algeria natală, cu gîndul la noi toți, de aici și acum.
Cu jena că în timp ce scriam vrăjelile astea (un articol despre traducere și, vai, ah, "inteligența artificială": "Furt și transformare a culturii în «resursă» - cum rezistăm?"), duminica trecută - greu acum de scris ce urmează -, "neantul valah" se alegea, narcisic, pe sine. Alegeri perfecte! Indenticul regăsindu-se și strîngîndu-se-n brațe. Nu poate urma decît înecul în superficialitatea și în platitudinea de beton a propriei imagini, atît de lichidă și de fără fund. Pleosc! Sau, ca să mă autocitez și eu (pentru că tot se pare că voi fi nevoit să mă reîntorc în atmosfera în care mi-am petrecut tinerețea), "Am învins! Ptiu! Am învins!"
Dar știți ce se întîmplă acum? PSD salvează încă o dată, eroic, desigur, statul și România.
"On sait jamais!", mi-a spus toamna asta, la București, Barbara Cassin după ce făcusem schimb de dedicații, eu, pe Elogiul traducerii, traducerea mea, ea, pe Éloge de la traduction, originalul, scris de ea, și după ce, după telefon și adresa de email (pe care deja o aveam), scrisese - așa cum nu face absolut nimeni! - și adresa poștală pariziană. Am întrebat-o, mirat: "Crezi că te-ai putea trezi cu mine la ușă? Că aș putea apărea așa, neanunțat?" "On sait jamais", mi-a răspuns ea, cu înțelepciune (cu curtoazie și puțină cochetărie retorică, mi-am spus eu). Dar s-ar putea să aibă dreptate.
Au pierdut țara. Din prostia îngustimii centrării doar pe propriul lor interes (microcolectiv, de gașcă), au pierdut țara și ne pierd pe toți. Și acum, după primul val al naufragiului, partidul-stat, statul-partid speră să se salveze "salvînd", abia în al doilea rînd, statul și țara. De atîta înclinație spre babord, ne vom scufunda spre tribord.
Crispat, mobilizat intelectual din "datorie", dar defavorizat, ca toată lumea, de necunoaștere (acceptînd însă că cel mai probabil nimeni nu știe, ca în cazul oricărei înfruntări, ce va urma, spre ce haos ne-am deschis, la ce dezvoltări și urmări ne-am expus "obiectiv" din înfruntarea precipitată, accelerată, făcută manifestă, exprimată, a mai multor tabere, greu de precizat: așa cum se întîmplă cînd agiți lichide grele, vîscoase, dintr-un recipient sau cînd, Dada pur, agiți elemente ascunse într-o căciulă, sau de fapt bagi pur și simplu mîna în căciula tradițională și dai peste cine știe ce depuneri și remanențe, chiar lighioane, mici monștri solzoși), blocat, așadar, în mobilizarea decretată de "situație", o primă formulare de care mă simt capabil, dar care poate fi o pistă de urmat și o pîrghie de apucat ar fi: EFECT DE REVOLUȚIE - FĂRĂ REVOLUȚIE. Cine poate să "performeze" acum, adică să imprime cît de cît un impuls de deplasare (începînd cu el însuși), va avea șanse mai mari de a, măcar, înțelege ceva. Doar dacă faci înțelegi, căci modifici. Nu există "interpretare".
Scriu deci pentru a încetini și a complica, pentru a nu sări și a nu simplifica, pentru a nu "soluționa" și a nu "finaliza". Pentru a amîna și a întîrzia. Ce? Cum ce?! Dezastrul.
Partidele și clasa politică românească, în stadiul de degradare, de depravare, de degenerare, de orbire sinucigașă în care au ajuns, au pierdut țara - cu noi noi toți în ea. Indiferent cine va conduce, toți sîntem în pericol de moarte, numai că unii încă mai speră că pot să manevreze corabia, s-o "șmecherească" și să se "scoată", așa cum au făcut pînă acum.
Nu se mai poate. Deriva nu mai poate fi controlată. Impactul este inevitabil. "Pregătiți-vă de impact", cum bine titrează o platformă de știri. Clanurile și neamurile politice au pierdut țara, neamurile proaste puse în capul mesei au pierdut neamul. Neamurile și clanurile nu acoperă, nu asigură țara. O pervertesc. Și cînd spun "au pierdut" vreau să spun nu numai că au pierdut-o de partea lor, pentru ei, ci că, mult mai grav, au dus-o foarte aproape de pierzanie. Clasa politică românească care a condus România a devenit, din păcate, piatra de moară de la gîtul României. Iar piatra de la gît provoacă, prin sufocare unanimă, halucinații cu privire la posibilul colac de salvare. Dacă tot vorbim de apă care nu este H2O. Așa e, nu este, pentru că e poluată. La sursă.
Nu există, prin urmare, salvare. Propusa și presupusa salvare de care unii dintre noi se agață cu disperare este, de fapt, asomare: lovitura finală, decisivă, spre care ne-au condus cei care ne-au condus. În lipsă de asumare, asomare.
Aia-i cînd crezi cu religiozitate în Carte, dar fără carte (votînd împotriva chiar ei): ți se pare că orice blond, super-alb fiind, e Mesia, ceea ce este o jignire la adresa ideii de mesianism. Pardon, Moise, Mesia e după. Vine și ăla, nicio grijă.
Aș vrea să fixez totuși formula asta, chiar dacă veche, fundamentală, întemeietoare chiar: a crede în Carte fără carte.
Scriu deci, cum scriam mai sus, împotriva Cărții, a monoteismului "livresc", scriu "minor", sub-cărți continue, freatice (cuvîntul ăsta îmi place tot mai mult, o să încerc să-mi și explic de ce), pentru a încetini și a complica, pentru a nu sări și a nu simplifica, pentru a nu "soluționa" și a nu "finaliza". Pentru a amîna și a întîrzia.
Toată lumea Nordis în sus, Nordis în jos, că vai, "păgubiții", "agoniseala de-o viață", dar nimeni nu se întreabă: 1) pentru o locuință pe plajă?! De ce? În virtutea căror iluzii și pretenții de sine? Și mai ales 2): cum a au ajuns ăia să construiască acolo, adică pe plajă, distrugînd totul în jur? Ca să nu mai vorbim de gust: cum să locuiești în viermuiala, în mizeria aia, nene? Merită totul toți, se potrivesc ca ghiulul pe degetul cu unghia lăsată să crească. Hoție la hoție, sau la prostie, la mîrlănie.
E incorect politic să spui mîrlan, mitocan și mai ales, preferatul meu, neam prost? Sau de fapt toți sîntem așa, și devine o distincție falsă, o specificare irelevantă?
Nu mîncați KKT! Mă voi duce la vot DOAR pentru referendum. Pentru că în rest chiar e KKT.
De quoi Trump est-il le nom ? (cum se întreba, memorabil, cîndva, Alain Badiou în legătură cu Nicolas Sarkozy) Mieux vaut ne pas le savoir !
După toate aparențele, mai cunoscute sau mai discrete, America se pregătește de ceea ce fix a crezut că poate să fugă: un regim monarhic, dar nu modern, constituțional, ci absolut. Și abia apoi, poate, va ajunge să experimentele celălalt braț (mult mai lung) al Revoluției (în raport cu fuga și colonializarea): decapitarea Regelui Absolut. E preistorie, deci, deși din prima ea inventase un viitor, dar se pare că fuga de trecut (fuga în spațiu de timp) se răzbună, iar inexistența unui Ev Mediu este chiar un gol, o lipsă de fundament. Mai bine să speculăm ironic decît să ne enervăm isteric, nu? E mai british.
Aflu cu stupoare că este posibil să existe bucureșteni care refuză buletinul pentru referendum. Există sinucigași care vor să ne țină pe toți în groapa de gunoi urbană (a istoriei)!
Mă voi duce să votez ÎN PRIMUL RÎND la referendum, aș fi vrut să o pot face DOAR la referendum, dar mă tem că iar voi ceda și voi cădea complice și chiar în colaboraționism cu niște alegeri care truchează democrația. După "democrația originală" a lui Ion Iliescu, "democrația comasată" de acum. Mă simt deja vinovat, am conștiința încărcată.
Îmi fac în mod serios planuri de azil politic. Dacă mai e o categorie valabilă. Și dacă chiar mai avem unde să ne refugiem pe asta lume.
Exil. Adio diaspora. Ai fost varianta libertății.
Inteligență naturală mai există?
Rușine. Și frică. E bine: măcar au tăiat greața.
Nu mai avem de ce să fim preocupați. Am fost ocupați!
Reînvierea noțiunii și a situației de exil interior. Trăiască neo-interbelicul atît de iubit de mulți! Dar poate că, pentru a o aduce la zi, a potrivi actualității, a o acorda cu actualitatea, noțiunea istorică de exil interior ar trebui mixată, "hibridată" cu cea, extrem-actuală, de refugiat. Și atunci ar trebui să vorbim - aceasta ar fi noutatea și singularitatea istorică a momentului de acum - de refugiu interior. Nu mai sîntem doar exilați interior, ci refugiați interior, în refugiu interior.
Haideți, vă rog, mai repede cu cenzura, deportările (pe loc, în neființă socială), pogromurile și epurările, cît să mai așteptăm!
Cînd ne predăm?
După o vară și o toamnă plină de drumuri, voiam în sfîrșit să-mi desfac valizele. Cred că o să-mi las totuși una mică la îndemînă...
Apologia asasinatului politic la putere. Nu contează contradicția istorică flagrantă (legionarii erau anti-ruși, dar se pare că ceea ce îi unește este, vai, posterior, mai puternic: crima, excluderea celuilalt). Ce poate fi în sine mai rău? Ce ar trebui să mai așteptăm?
Am votat. Cînd vomăm?
Este urgent (dacă nu deja cam tîrziu) să elaborăm asta: naționalismul este un anti-patriotism, o (ca să folosim termeni dragi registrului lor stilistic istoric) degenerescență a patriotismului. Naționalismul este un patriotism degenerat.
Îi aștept pe intelectualii conservatori români să se pronunțe în favoarea democrației occidentale în pericol, azi, și în România. Sau cumva pentru ei tocmai ea e pericolul? Îi aștept cu creionul în mînă și ochelarii pe nas (pînă una, alta, doar cu mîna la nas) pe marii (cum altfel?) intelectuali (cum altfel?) conservatori români să se pronunțe în legătură cu situația politică de acum, în special cu agentul, cu "duhul din sticlă" și "omulețul verde" de "rețea" Georgescu. Tăcerea e intolerabilă, înseamnă complicitate, laisser-faire anti-liberal. Deci hai! Pe cai!
Am trăit un avant-goût, momente ca acum astă-vară în Franța, în momentul alegerilor de acolo, cînd totuși extrema dreaptă a fost momentan împiedicată să înghită puterea, pe care totuși de atunci o ține în șah. Dar acum sînt totuși acasă... Mai pot spune că sînt(em) undeva acasă?
Încep să-mi scrie prieteni străini. Nu le-am răspuns încă, o să le mulțumesc pentru atenție și grijă, dar, mai tîrziu, mă gîndesc să-i rog să-mi rezerve o canapea (vezi mai jos)...
Naționalismul, acum și aici, este cea mai mare capcană. Voi dezvolta (dacă e nevoie, și se pare din păcate că e).
S-a și-nființat Firea, Călina Georgescu intestină a PSD-ului.
Piața Universității revine? Ar trebui.
Star Trek Tik Tok: invazia trebuie să înceteze, bula trebuie spartă, boții, înapoi pe planeta roboților! Ați visat și v-ați jucat frumos, acum gata! Cine e om uman să răspundă. Înapoi pe Pămînt! După tele-revoluția română, digi-invazia electorală?
Scoateți-i din priză! Deschideți geamul!
Se temeau unii, vai, de "cancel culture" și de efectele nefaste asupra glumelor proaste (purtătoare de stereotipuri ca de viruși - ceva ce nu există, se înțelege) ale "corectitudinii politice". Să te ții cenzură simplă, brută, tradițională, de abac (întoarcere la bunele tradiții), de tip nazist-comunist, dacă vine virusul CG la putere și pune cine știe ce ministru al culturii, să te ții atunci tăieri și redirijări de finanțări prin reformulări ale politicilor și priorităților AFCN de exemplu, să te ții programe de televiziune, care de fapt ar putea să se branșeze direct la Tik Tok Show în loc de Talk-Show, exact asta visam, era planul meu de destin, să mă întorc după puțină joacă prin curte la negrul, cenușiul, căcăniul tinereților.
Mineriada Tik Tok. A fost, este o Mineriadă.
Să te ții atunci revanșa celor care urăsc cultura și școala (devenit simplu "punct de deal").
Pentru că mă tem că mulți dintre cei, mulți, care votează acum atît de exuberant au mers la școală doar cînd au votat.
Reluăm istoria (fișă de conexiuni). Ceea ce, invers, se (re)dovedește este: monoteism = fake news. Motorul cu combustibil fosil digitalizat al societăților! Digitalizare = spiritualizare. Duhul din sticlă și din rețea. Fake News Addiction Doamne-Doamne. Opiul digital, să nu ne doară realitatea de apoi (de după alegeri), prăbușirea în realitate.
Păcănele Vot.
Drog Vot.
Biserică Vot.
Bot Vot.
Biserică Păcănele Drog Vot.
Vot la Bot.
Dacă cineva ca agentul viral Georgescu ar ajunge la putere, mulți dintre noi am putea păți la fel ca Boualem Sansal, acum, în Algeria natală, în care nu înceta să se întoarcă cu deplină încredere - deși unii ar putea spune: neglijență, ingenuitate, dar ingenuitatea celui curat -, asemenea lui Alexei Navalnîi în Rusia: să fim acuzați de "terorism".
Litaniile și auto-incantațiile vagi, monologale și mai degrabă cîntate, recitate decît vorbite, și incapacitatea de dialog, de interacțiune vorbită, de schimb de replici, poate fi semn și de debilitate mintală. Dar și, evident, de strategie cinică.
E foarte bine: instituțiile de vîrf ale statului trebuie zgîndărite să se pronunțe și să ia atitudine, măcar să îngaime ceva și, în caz că nu se exprimă, să fie lăsate în ofsaid și arătate cu degetul.
Schengen pedestru și Sandero Luminoso spre SUA. Ura, avem unde fugi. Dar poate că totuși ei. Ne lasă aici în Est și "aleg libertatea" în Vest.
Biserica nu face politică?! De ce se bagă cu "recomandări"? Biserica e NUMAI politică, de obicei profitor-slugarnică, matrice a populismului, propagatoare primordială de fake-news întemeietoare (Dumnezeu unic, Salvare etc.).
Nu este vorba doar de ALEGERI, ci de DECIZIE. Avem nu doar de ALES, ci de DECIS. Diferență de regim și de registru între A ALEGE și A DECIDE. Alegerile maschează de fapt decizii: credem că doar alegem, dar alegînd, decidem, adică tranșăm, eliminăm sau blocăm alegeri posibile, virtuale, și privilegiem datele alegerii. Și nu vrem să știm că facem asta, pentru că atunci ar trebui să ne confruntăm cu realitatea și să ne asumăm propria realitate, adică să o facem potrivit gradului de gravitate cerut, cu conștiința tuturor pericolelor, dar și a tuturor posibilelor. Așa că ne prefacem că doar alegem, ca la hipermarket. Dar, vai, și la hipermarket, și electoral, alegem în baza unor decizii deja luate, de alții. Avem de ales doar între ceea ce s-a decis, de-asta, ca să închidem la același nivel cercul, ar trebui nu (doar) să alegem, ci să decidem, pentru a răspunde unor decizii mascate de alegeri etc.
Hai că s-a înțeles deja: CCR cere renumărarea voturilor din primul tur acceptînd doar reclamația care o viza pe Elena Lasconi. Nimic în legătură cu bomba electorală "murdară" Georgescu. Deci este vorba doar de încercarea lui Ciolacu de a reveni în cursă, ceea ce dovedește o dată în plus, dacă mai era nevoie, de aservirea slugarnică a CCR față de PSD. Scabros și revoltător! Aceasta este o criză nouă la care va trebui reacționat. Ca să ne abată sau diminueze reacția la cea mare și gravă, fatală.
E aproape decembrie, 35 de ani mai tîrziu, la fel jandarmerie pe străzi și un elicopter dă ture peste centrul Bucureștiului, nu știe încă poate pe ce palat să se pună...
Disonanță colectivă (dintr-un viitor dialog cu Alexandru Balasescu).
Am vorbit la RFI, cu Mihaela Dedeoglu, despre deținutul de conștiință Boualem Sansal în Algeria natală, cu gîndul la noi toți, de aici și acum.
Cu jena că în timp ce scriam vrăjelile astea (un articol despre traducere și, vai, ah, "inteligența artificială": "Furt și transformare a culturii în «resursă» - cum rezistăm?"), duminica trecută - greu acum de scris ce urmează -, "neantul valah" se alegea, narcisic, pe sine. Alegeri perfecte! Indenticul regăsindu-se și strîngîndu-se-n brațe. Nu poate urma decît înecul în superficialitatea și în platitudinea de beton a propriei imagini, atît de lichidă și de fără fund. Pleosc! Sau, ca să mă autocitez și eu (pentru că tot se pare că voi fi nevoit să mă reîntorc în atmosfera în care mi-am petrecut tinerețea), "Am învins! Ptiu! Am învins!"
Dar știți ce se întîmplă acum? PSD salvează încă o dată, eroic, desigur, statul și România.
"On sait jamais!", mi-a spus toamna asta, la București, Barbara Cassin după ce făcusem schimb de dedicații, eu, pe Elogiul traducerii, traducerea mea, ea, pe Éloge de la traduction, originalul, scris de ea, și după ce, după telefon și adresa de email (pe care deja o aveam), scrisese - așa cum nu face absolut nimeni! - și adresa poștală pariziană. Am întrebat-o, mirat: "Crezi că te-ai putea trezi cu mine la ușă? Că aș putea apărea așa, neanunțat?" "On sait jamais", mi-a răspuns ea, cu înțelepciune (cu curtoazie și puțină cochetărie retorică, mi-am spus eu). Dar s-ar putea să aibă dreptate.