Iarna, un anotimp care nu a reușit niciodată să se împrietenească cu mine, a deschis totuși portița spre ceea ce avea să fie pentru mine anul în care am participat la cele mai multe concerte. Am început în februarie cu trupa norvegiană Sirenia, continuând în primăvară cu Rammstein, un vis împlinit în Serbia, mai precis în Belgrad, un oraș care m-a surprins plăcut și în care m-aș întoarce cu drag. Idem și pentru Novi Sad, mult diferit de capitală, dar la fel de șarmant. Și, în mod ironic, o reîntoarcere la Dunăre, la altfel de oglindiri.
Spre venirea verii, mai precis în iunie, am călătorit de această dată într-o altă capitală, cea a României, pentru a trăi magia concertului Coldplay. Lăsând deoparte notorietatea evenimentului, pot spune că a fost cel mai frumos spectacol pe care nu doar l-am văzut, ci l-am și trăit. În marea aceea de lumini de pe încheieturile noastre, fiecare licărire era un om, o respirație, o inimă bătând. Sentimentul acela de a fi împreună cu atât de mulți oameni a căror licărire o conștientizezi, a fost unul copleșitor, dar atât de benefic.
Poate la fel de emoționant a fost și momentul când, de pe balconul meu din Cluj-Napoca, am reușit să văd aurora boreală, la 11 ani distanță de la prima întâlnire, în Norvegia. Cu alte culori, dar la fel de impresionantă, un fenomen care nu va înceta niciodată să mă fascineze. În seara aceea, am conștientizat cât de dor îmi este de cine eram acum niște ani, când încă mai puteam să mă bucur mai mult de lucrurile simple.
A urmat episodul TIFF, pe care mereu îl aștept cu drag, nu doar pentru senzația adusă de vizionarea unui film într-o sală plină de cinema, dar și pentru reîntâlnirile cu oameni dragi, sau cunoașterea unora noi. A fost un an norocos, întrucât am avut ocazia să ajung și la Focus in the Park, unde un alt vis mi s-a împlinit: acela de a-l asculta pe Goran Bregović, de care mă leagă amintiri din copilăria mea, când ascultam pe casetă melodiile ce mă făceau să dansez în sufrageria bunicii mele.
Din categoria lucrurilor făcute pentru prima dată, am avut șansa de a mă aventura pe Strategica, un vechi drum militar construit de germani în timpul primului Război Mondial. Reîntoarcerea către România rurală, neatinsă, locuri unde nu există semnal, tocmai pentru a te putea conecta la sine. Aici nu am dat de Dunăre, dar de alte ape, lacuri sau pârâiașe în care soarele s-a contopit iarăși în ochiuri sau unde, din nou oglindiri, mereu, mereu diferite.
Și pentru că viața e ciclică, am ajuns iar lângă Dunăre, iar la Sfântu Gheorghe, în Deltă, un loc în care mi-am lăsat o părticică din suflet, alături de cățeii întâlniți pe plajă sau pisicile de la cazare. Pe ulițele satului, timpul se măsura în câți pași faci până la mare. Și am valsat, pe Dunărea, mai mult sau mai puțin albastră, în interiorul bărcilor de viteză cu care am traversat canale mai mici sau mijlocii, pentru a ajunge și în Pădurea Caraorman, acolo unde am îmbrățișat stejarii seculari, pe care mâinile mele nu i-au putut cuprinde întru totul.
Iarna sufletului meu m-a adus tot lângă întinderi mari de apă, de această dată în Veneția, pentru prima dată în locul construit la granița dintre inginerie și vis. Pașii m-au purtat pe canalele viu colorate, într-o lună lipsită de forfotă. Un noiembrie în care am fost martora unui apus pe care nu am să-l uit, întrucât mi-a adus-o aproape pe Diane von Fürstenberg, stabilită recent într-un vechi palat venețian al familiei. O întâlnire ce a durat câteva secunde, dar un schimb de priviri pe care am să-l port mereu în memorie.
Uitându-mă înapoi către 2024, la toate oglindirile sale, în ape mai mici sau mai vaste, mă întorc la întinderile ce se află și în interiorul meu. Câteodată la flux, alteori la reflux. Și închei acest an, pe alte unduiri, pășind într-o barcă în care mă las purtată de noi valuri și de crezul că frumusețea va salva lumea.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)