Așa încât mă scutur de metehne și pornesc cu voia lui Dumnezeu, la drum. Serbia la pas, alături de un grup de oameni frumoși. Vizitez Catedrala Sfântul Sava din Belgrad și frumusețea ei mă copleșește. Aș putea sta în genunchi o zi întreagă și să plâng de fericire. Nu are logică ceea ce spun. E o simțire strașnică. Merg pe urmele sfinților și uit de propria neputință. Cetatea Kalemegdan, ruine, biserici, rugăciune împreună, dor nesfârșit de bine. O gură de oxigen care mă restartează. Cunosc oameni frumoși. Ei chiar există.
Tot anul mă afund în lecturi. Bucuria învățată din copilărie. Cărțile care mă fascinează, care mă petrec prin viață ca niște ghizi experimentați. Lucrez la propria carte, un volum de versuri care va apărea în ediție româno-engleză la editura Limes, în Cluj. Alexandra îmi traduce textele în engleză și-mi dă curaj atunci când pare că nu mai pot lua decizii. Vestea apariției cărții vine chiar de ziua mea. E deja împământenit ca de ziua mea să mi se întâmple ceva extraordinar de frumos. Atunci nimeni nu s-a tocmit / Back then nobody haggled e un jurnal liric de Israel.
Vestea mă găsește în insula Corfu, așteptând feribotul, sub o ploaie torențială. Timp de nouă zile vizităm Grecia insulară și ne bucurăm de tot ce ne oferă această excursie. În autocar, oamenii dragi de lângă noi îmi cântă La mulți ani! și, dintr-o dată, nu mă mai simt lujer frânt, ci un portocal roditor, așteptând să mă coc în soare.
O vară întreagă învăț. Învăț să mă rog lui Dumnezeu. Din ce în ce mai simplu și mai din inimă. Învăț să trec niște examene care îmi dau sentimentul de tinerețe fără bătrânețe. Învăț să am încredere. Învăț să mă bucur de reușitele mele și să mă sărbătoresc. Învăț să-mi ofer clipe de răgaz. Un măslin bătrân mi-a cerut să-l îmbrățișez.
Mai adaug o mare la colecția personală. Una azurie, una verde smarald, una înnegurată și furioasă. Vreau să văd toate mările lumii!
Apoi lucrul la un nou manuscris care se lasă citit și premiat de o editură, îmi dă putere și mă încarcă de energie. Un fel de lumină interioară care-ți curge prin vene ori de câte ori inspiri, ori de câte ori inima îți bate. Revistele literare cu care am colaborat în acest an aduc cu ele bucurie. Literele luminează. Nu are logică ceea ce spun. Dar e o simțire strașnică. Ceea ce simt eu nu încape în cuvinte. Eu pot intra într-o clepsidră minusculă, eu pot fi cât un grăunte de nisip. Nesemnificativă. Dar simțirea mea nu! Simțirea mea are nevoie de un univers și jumătate ca să se desfășoare în voie!
De teatru nu m-am lecuit. Cu speranța într-un cândva, trimit piesele mele la concursuri și uneori sunt văzute de oameni de teatru și apreciate. De la Botoșani mi-a sosit Antologia și premiul. Un bubuit de emoție, poate o clipă, poate o oră sau o zi. Nici nu contează. Emoția există și ea mă ține în viață. E hrana mea supremă.
2024 părea că începe bine. Apoi s-a poticnit. Apoi am primit ajutor celest și susținere. Din Eghina am adus speranță și iertare. Le-am pus lângă busuiocul de la icoană!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)