Expoziții de artă
Ce să faci într-o zi pâcloasă, ca la Sadoveanu?
Artă cubaneză la Muzeul d' ART BRUT din Lausanne: 266 de opere - desene, picturi, colaje, combinații de obiecte, îmbrăcăminte, podoabe, fotografii. Prin natura sa geografică, istorică, economică și politică, Cuba oferă un teren fertil pentru producții realizate în afara influențelor artistice, europene, mondiale. Materiale folosite: suporturi improvizate, obiecte aruncate de alții. Dar imaginația debordantă, ingeniozitatea și nevoia de a crea le-au permis acestor artiști, fără studii în domeniu, să exploateze, să transforme și să devieze materialele de toate felurile, să realizeze opere singulare, de o mare forță expresivă. Prin temele alese, creatoarele și creatorii prezenți în muzeu, și-au transpus propriile trăiri, obsesii, realități economice, sociale, politice din țara lor, care, altfel, ar fi fost verificate, controlate de stat, de cele mai multe ori.
Publicul ce a venit la MCBA din Lausanne pentru expoziția Thalassa! Thalassa! Imaginarul mării descoperă misterul și frumusețea mării: pe două etaje s-a pus accentul pe trei teme: malul apei, adâncurile apei, abisul apei / mării / oceanului. Este o poveste în imagini a dorinței omului de a păstra APA. Operele expuse sunt figurative, începând din secolul al XIX-lea. Multe invenții tehnice (acvariul, clopotul de scafandru, vehicule submarine, microscopul, aparatul de fotografiat, de filmat...) au produs mari schimbări în natură, aducând și invizibilul mai aproape de ochii noștri.
Pentru detalii: Bucurie pentru ochi și urechi! - facebook.com/watch/
și facebook.com/watch/
Muzeul Olimpic din Lausanne, pe malul lacului Leman, a prezentat din decembrie 2024 până în aprilie 2025, o expoziție temporară, MODA și SPORTUL, care a propus vizitatorilor o călătorie captivantă, începând cu anii 1800 până în zilele noastre: mai mult de 250 de obiecte de îmbrăcăminte și accesorii. Mari creatori de modă (Channel, Hermes, Jean-Charles Castelbajac, Alexandre McQueen, Louis Vuitton, Paco Rabanne, Lacoste...) au inovat în îmbrăcămintea necesară sportivilor. Se poate observa și influența crescută a sportului asupra modei actuale ca și colaborarea dintre casele de modă și mărcile sportive. Mulți mari sportivi joacă astăzi rolul de adevărați ambasadori ai mărcilor prestigioase.
Târgul de Toamnă din fața Liceului pedagogic din Botoșani! O zi caldă și frumoasă! Copii de la clasele primare, învățători, profesori, părinți, bunici, vecini! Produse făcute doar în casă. Zâmbete, râsete, cântece, soliști de muzică populară, dansuri, jocuri, bună dispoziție, bucurie mare!
Expoziția retrospectivă FOREVER, când s-au împlinit 100 de ani de la dispariția lui Felix Vallotton (Lausanne, 1865 - Neuilly-sur-Seine, 1925), la Musee Cantonal des Beaux Arts (MCBA) din Lausanne. Pe două etaje este parcursul cronologic și tematic al operei sale, proprietatea muzeului, dar și din colecții private:
- debutul la 16 ani, când părăsește orașul natal pentru Paris;
- gravura pe lemn din 1891, când e pasionat de mulțimea persoanelor de pe străzi;
- umorul și ironia prin intermediul caricaturilor - colaborează la reviste, la suplimente umoristice;
- universul teatral - efigiile unor actori celebri;
- a fost desenatorul titular al unor reviste umoristice, 1892;
- se ocupa și de moda pariziană prin desenele sale;
- a fost activ politic, a cerut revizuirea procesului căpitanului Dreyfus, prin articole și desene;
- în 1902 face 23 litografii grupate sub titlul Crime și pedepse;
-după 1896 l-au interesat scenele de interior, viața cotidiană, prin gravuri tot pe lemn, picturi;
- a pictat multe nuduri, singure sau în grup, a făcut și statuete din bronz;
- nordul Franței l-a inspirat în tablourile cu peisaje;
- naturalizat francez, a vrut să se înroleze în primul război mondial, dar a fost refuzat din cauza vârstei;
- până la sfârșitul vieții, Felix Vallotton a mai pictat peisaje, natură moartă.
Artist fascinant dintotdeauna și până azi, a captivat publicul și critica de specialitate, dar și pe alți creatori și creatoare, FOREVER.
Excursii
15 februarie: La CHÂTEAU-d' OEX, la 970 m altitudine, în cantonul Vaud, a fost puțină zăpadă. În schimb nu s-au abandonat vocația, tradiția mongolfierelor care au fost la înălțime, cu mulți turiști ieșiți la aer curat. E un adevărat festival al acestor baloane cu aer cald în zona Alpilor. Adrenalină multă și tururi de câteva ore în timpul zilei și chiar și noaptea. Prețuri variate. În funcție de pasiunea turistului și de puterea lui de cumpărare...
Aprilie - GRECIA, la sfârșit de aprilie, pe continent și pe patru insule (Corfu, Kefalonia, Eghina, Evia), atât cât mi-a permis autocarul și mersul pe jos (am avut zile cu peste 10.000 de pași!) este MINUNATĂ. Nicio noutate.
Iulie - Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței - Sighetu Marmației
Închisoarea a fost construită în 1897, în același stil și cu aceleași funcțiuni ca închisorile din Satu Mare, Oradea, Arad, Aiud, Gherla... Clădirea în mijlocul târgului, pe strada principală, printre dughene de tot felul, pline cu negustori și cumpărători toată ziua, indiferent de anotimp. De un secol și ceva, după documente. Și înăuntru deținuți politici, revoluționari, preoți de toate riturile, elevi, studenți, țărani, foști miniștri, parlamentari, ziariști, militari, episcopi. Tortura, chinurile, suferința fizică și morală, moartea la ordinea zilei. Totul în cel mai mare secret. Nici cruci pentru morți. Nimic vizibil sau audibil. Nicio stea pe cer.
Despre MOCĂNIȚA de la Viseu de Sus din Maramureș îmi este mai ușor să scriu. Este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume, operată privat acum. Lucrările au încep în anul 1932 și s-au realizat după modelul austro-ungar. Tren cu ecartament îngust (760 mm). Astăzi circulă din mai până în octombrie, pentru transportul lemnelor și al turiștilor pe valea râului Vaser. Din anul 2005 există pentru vizitatori vagoane de persoane tractate de locomotive cu abur, iar din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural Munții Maramureșului fiind sub protecție europeană. Accentuez: Peisaje minunate!
Cascada Cailor (lângă Borșa, județul Maramureș, Parcul național Munții Rodnei), una din cele mai mari cascade de la noi, ce se află la altitudinea de 1.300 m, cu o cădere de apă de 90 metri. Peisaje minunate. Există telescaun, dar apoi e destul de coborât-urcat și iar urcat-coborât. Nu chiar de febră musculară, dar depinde de pregătirea fizică a fiecăruia. Nu am dat peste urși, doar de o natură verde, bogată, curată. Accentuez iar: Peisaje minunate!
1-4 sept - DOBROGEA, la început de septembrie, la plus 30 grade, mai neconvențională, chiar dacă era gândită ca pelerinaj la bază. În afară de Tulcea, Constanța, Marea Neagră, Mangalia, unele mănăstiri au fost o noutate pentru mine: Celic-dere, Saon, Peștera Sf Ioan Casian, Dervent, Sf. Andrei. Mobilizator.
Egipt, oct 2025 - Impresiile sunt surprinzătoare, dar dezolante, date de aspectul arid, deșertic, selenar, dominat de piatră și nisip. Să trăiesc contactul pe viu a fost iar o noutate pentru mine!
Orașele vizitate au fost Cairo (cu Platoul Giza și ale sale trei mari piramide plus Sfinxul), Alexandria, Ain Sokhna. Am circulat cu autocarul, pe autostrăzi și cu 8 benzi, prin deșertul El-Natroun, apoi am trecut pe sub canalul Suez, prin cele două tuneluri moderne ale sale (dus-întors). Totul la temperaturi de 30-32 grade în timpul zilei. A fost o experiență unică, irepetabilă, oferită de lumea Orientului mijlociu și africană în același timp. Din punct de vedere istoric, geografic, religios și cultural.
Toate mănăstirile, catedralele în care am intrat sunt renumite pentru lumea creștină prin motive diverse: vechimea așezămintelor sau moaștele ce le dețin, construcțiile foarte recente și moderne. În deșertul El-Natroun am intrat în Mănăstirile Sf. Macarie Egipteanul, mănăstirea Sf. Paisie cel Mare, Mănăstirea Surian, Mănăstirea Paramous.
După Egiptul duhovnicesc, iată-l și pe cel lumesc. Mi s-a povestit laudativ despre stațiunile Hurghada și Sharm el-Sheikh, de-a lungul Mării Roșii, cunoscute pentru plajele și scufundările excelente. Hotelurile, restaurantele, parcurile ce le înconjoară - nimic de reproșat. Impunătoare și mărețe hotelurile de prin orașele mari sau de la Marea Roșie. Adevărat. Și zonele rezidențiale arată bine și sunt înflorite, adică în stilul european.
Nu am fost pregătită cât și cum trebuie pentru a nu remarca lipsa generală a curățeniei în orașe, pe șosele, chiar și pe autostrăzile moderne cu 8 benzi de circulație (munții au trebuit efectiv tăiați, sculptați, rași). Ai impresia că nisipul, pietrele din gresie și calcar din munții, nu foarte înalți, mușcă din tot ce le iese în cale. Culorile predominante ale deșertului sunt în tonuri de galben-maro-ocru, gri. Și praf. Și mai bate și vântul.
Zonă verde este doar pe valea Nilului sau acolo unde sunt canale tot cu apă din acest fluviu. Udarea se face prin picurare, se văd furtunurile șerpuind printre arbuști, flori, sau palmieri. Oaze nu am zărit, nici sate.
Stații pentru autobuzele electrice (mai mari sau mai mici ca număr de locuri) nu am văzut: lumea stă, din loc în loc, pe marginea șoselei / străzii și așteaptă să ajungă vreun mijloc de transport în comun. Urcă cine poate, dacă mai este vreun loc liber. Nu mi-au fost clare regulile de circulație. Cei care folosesc motociclete, motorete, (chiar și 3-4 persoane deodată plus bagaje mari în spate) nu poartă căști de protecție.
La o populație de peste 20 milioane de locuitori trebuie locuințe: blocuri multe, gri, maro, cu acoperișuri sau nu, ca niște cutii de chibrituri suprapuse. Trebuie trăit și în deșert, nu mai e loc pe valea Nilului care are 1.500 km.
Persoanele care au mai vizitat Egiptul, acum 5-10-20 ani, remarcau marele progres, evident pentru ele, al acestei țări.
Cărți
Voi enumera unele dintre ele:
- Mario Vargas Llosa: Cine l-a ucis pe Palomino Moreno?, Povestașul, Gabriel Liiceanu în dialog cu M. V. Llosa, Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Marquez
- Natacha Appanah: La nuit au coeur
- Valerie Perrin: Tata (adică Mătușa)
- Marcel Rouff: La Vie et la Passion de Dodin-Bouffant, gourmet - pentru o eventuală traducere în română trebuie și un specialist în gastronomie...
- Cătălin Dorian Florescu: L'homme qui apporte le bonheur
- Knock Knock: Ne dites jamais (Miscellanées des phrases qu'il ne faut absolument pas prononcer)
- Doina Ruști: Sălbatica, Ferenike
- Florin Constantin Pavlovici: Tortura pe înțelesul tuturor
- Uketsu (revelația literaturii japoneze de suspans): Desene ciudate
- Amanda Peters: Culegătorii de afine
- Ioana Pârvulescu: Invizibilii
- Sylvain-Audet Găinar: Balamuc la București, unul din volumele din trilogia dedicată Bucureștiului. L-am găsit pe internet, promovat prin scurte videouri amuzante și instructive: explică vorbitorilor de limba franceză în special expresii din limba română, cultura română. - instagram.com/reel
Ianuarie: 175 de ani de la nașterea poetului MIHAI EMINESCU
Cum două mari librarii (Payot și FNAC) și două biblioteci tot mari (Chauderon și Biblioteca Centrală Universitară) din Lausanne nu au avut mai nimic la îndemână din și despre opera lui Mihai Eminescu, am cerut ajutorul rudelor și prietenilor din afara României spre a vedea volume de versuri, proză traduse în limbi străine și publicate în străinătate.
Spectacole
MUZICĂ BUNĂ și la prânz cu Renaud Capuçon
Orchestrele simfonice, mai mici sau mai mari, din Lausanne (și din toată Elveția, probabil) programează concerte cam de o oră, la matineu sau la vremea prânzului. Biletele sunt mai ieftine, spectatorii mai de vârstă mică sau a doua și a treia, dar nu în totalitate. Violonistul francez Renaud Capuçon este o mare valoare muzicală artistică. Și chiar și dirijor. E mai greu să faci fotografii, înregistrări în timpul spectacolului... elvețienii respectă regulile... Doritorii pot găsi însă înregistrări, interviuri oficiale...
19 ian: Nu fluiera organistul?!
Dacă nu am găsit în Lausanne cărți de Eminescu, am ascultat, în schimb, muzică românească la orgă și fluierată pe deasupra. Cei doi muzicieni sunt elvețieni: Bertrand Causse, sifflet și Guy-Baptiste Jaccottet la orgă. S-au făcut aranjamente muzicale după: Bela Bartok (dansuri populare românești), Mozart, Gabriel Faure, Ernest Chausson, Saint-Saens, Chopin, Brahms. Am recunoscut cântece populare total românești: Jocul cu bâtă, Brâul, Buciumeana, Poarga românească, Mărunțel. Muzicienii sunt renumiți și apreciați în lume, au susținut un concert și la Timișoara în octombrie 2024.
Pentru interesați: înregistrări pe internet. Merită din plin această noutate muzicală (cel puțin pentru mine). Intrarea liberă în biserica Saint-Francois, donații la sfârșit.
28 februarie: A 50 ediție a premiilor CESAR pentru film în Franța. Salle Olympia din Paris. Doar 3 ore și 7 minute. Omagii aduse actorilor dispăruți: Alain Delon, Michel Blanc. Finanțarea nu este din impozitele francezilor, ci din costul biletelor de intrare în sălile de cinema. S-a acordat și un mic César, ca dimensiune, unuia din actorii care nu a primit niciodată vreun astfel de premiu: Franck Dubosc, laureat du prix du «meilleur acteur qui n'a jamais reçu de César». Bun discursul!
programme-tv.net/evenements/cesar
Cam atât!
4xMaria
Fiecare cu Maria lui. Eu cu Mariile noastre, veți vedea de ce: Marie-Christine Schneider, Maria Schneider, Anamaria Vartolomei și filmul Maria.
Maria Schneider (1952-2011), actriță franceză, de origine română prin mama ei (Marie-Christine Schneider), născută în Franța, cunoscută mai ales prin rolul din filmul (cu o importantă componentă erotică) Ultimul tango la Paris (1972). Mama ei a fost Marie-Christine Schneider, librăreasă și fotomodel, iar tatăl actorul francez Daniel Gélin. Pe la 15 ani Maria a ajuns la Paris, a devenit actriță, a jucat alături de Brigitte Bardot, Bourvil, Virna Lisi, Mireille Darc, Alain Delon. La doar 19 ani a devinit celebră în lumea artistică prin rolul din filmul Ultimul tango... regizat de Bernardo Bertolucci, care a forțat-o să joace o scenă de viol cu Marlon Brando (48 ani) care deținea rolul principal. În 2007 Maria Schneider a mărturisit într-un interviu că s-a simțit folosită ca un obiect, umilită, zguduită, că s-a simțit violată, deși nu a existat sex real între ea și Marlon Brando. Salariul ei a fost de 2.500 dolari, a zecea parte din cei 250.000 dolari primiți de Brando (plus 10% din profitul filmului). Faimă negativă, cu destule consecințe tragice pe plan personal (a ajuns dependentă de droguri, a încercat să se sinucidă de trei ori) și profesional (cariera sa a avut de suferit, oferindu-i-se mai mult roluri asemănătoare o vreme). Totuși, au existat în viața ei și succese cu roluri datorate unor regizori mari: Michelangelo Antonioni, René Clément și Jacques Rivette. Mai târziu, prin 2013, Bertolucci a recunoscut că, alături de Brando, a plănuit, fără știrea Mariei Schneider, scena violului din film, ce a luat-o pur și simplu prin surprindere pe tânăra actriță: "Voiam reacția ei ca fată, nu ca actriță. Ca Maria să interpreteze umilința și furia ei, voiam să o simtă. Țipetele... Mă simt vinovat, dar nu-mi pare rău. Ca să obții ceva cred că trebuie să fii complet liber".
Și ajungem și la Anamaria Vartolomei, născută la Bacău în 1999, deja premiată la César în 2022 pentru rolul principal din filmul L'Événement la categoria «Cea mai bună speranță feminină». Și actriță în filmul parțial biografic Maria apărut pe ecrane în 2024. O verișoară a Mariei, Vanessa Schneider, a scris o carte despre viața actriței, pe care s-au bazat, într-o oarecare măsură, scenaristul (Laurette Polmanss) și regizoarea (Jessica Palud). Jessica Palud ne face să privim calvarul și apoi faima chinuitoare ce urmează pentru tânăra actriță (nu are 19 ani, ci doar 16 ani atunci când pleacă de la mama ei, dorind să devină actriță), fiică de actor, despărțit de mama Mariei și recăsătorit. Accentul se pune mai ales pe turnarea Ultimului tango..., pe scenele de pe platou, pe reconstruirea atmosferei de la filmări, pe reacțiile celor două personaje principale și pe faimoasa scenă a violului.
Este un portret reușit al unei femei ce ajunge să fie disprețuită, criticată de mass media, ducându-ne cu gândul la alte destine frânte: Romy Schneider, Dalida, Marilyn Monroe,... Maria devine o actriță iconică în timp prea scurt, la o vârstă între minoră-majoră, fără să fi fost pregătită nici pentru glorie, nici pentru scandal. Singura ei atitudine, peste ani, este răspunsul la dorința lui Bertolucci de a se întâlni cu ea: "Nu știu cine este. Nu-l cunosc pe acest bărbat."
Anamaria Vartolomei a fost apreciată laudativ de critica cinematografică pentru rol: Interesant! Un șoc! Formidabilă! O actriță incandescentă! Să sperăm că Anamaria Vartolomei va avea norocul să i se propună în viitor partituri asemănătoare prin care să-și pună în evidența talentul, frumusețea, complexitatea. Și știința, inteligența alegerii.
12 octombrie: Pădurea de molizi - proiecție eveniment în prezența regizorului Tudor Giurgiu. Este vorba de o dureroasă pagină din istoria noastră: masacrul de la Fântâna Albă, din aprilie 1941, când sute de români din nordul Bucovinei și Basarabiei au fost împușcați în timp ce încercau să treacă granița spre România....
Mai: Elevi ai LICEULUI DE ARTĂ ȘTEFAN LUCHIAN, din Botoșani, dar de fapt artiști în devenire rapidă. O sugestie: ar putea / trebui să intre în programul orchestrei astfel de spectacole. Există Valori! Poate ar crește și numărul iubitorilor de muzică în acest fel. Admirație pentru munca și atitudinea dirijorului Gian Luigi Zampieri în felul cum i-a susținut pe tinerii artiști! Felicitări elevilor, profesorilor îndrumători și familiilor ce-și susțin copiii!
10 sept: S-a deschis deja stagiunea muzicală!? Elevi de la Liceul de artă din Botoșani invitați la Biserica Sfântul Spiridon. Talente în devenire, de toate vârstele, aplauze sonore și dulci din partea organizatorilor. Pe când următorul concert?
Filmul Cravata galbenă este povestea marelui Om Celibidachi, marelui Compozitor și Dirijor.
Un copil cu tatăl autoritar.... pentru că îl dorea prim ministru al țării, dar cu adolescența plină ochi de libertate. El și-a continuat drumul sufletului său, muzica, alegând să-și părăsească Familia pentru ceea ce era scris în ADN-ul său. Cu mult noroc, pentru că a fost hărăzit să facă muzică, să întâlnească oamanii care l-au dus mereu spre lumină, cu toate greutățile vieții. Rezistența lui a fost ca o busolă care l-a ghidat prin dărâmăturile unui război, care l-a dus mereu spre lumea lui... muzica.
Iar regizorul Serge Celibidachi, fiul, a făcut un film de o sensibilitate aparte ce impresionează. O poveste personală ce a transformat viața tatălui său într-un film de mare elită, de mare sărbătoare. Regizor fiind, găsind actori pe măsură, John Malkovici în rolul tatălui său și Ben Schnetzer, ca Celibidache în tinerețe. Fiii își onorează părinții și ne umplu și nouă ochii de lacrimi. Fiecare cu părinții săi, cu amintirile sale... Muzica lui Celibidache este o mărturisire a puterii, a speranței, a rezistenței.
Serge Ioan Celibidache, pentru mine a fost cea mai mare onoare să fiu acolo într-un colț... să-ți văd și să-ți simt puterea unui copil, acum OM Matur... într-o poveste despre Tata. M-am simțit ca la Hollywood.. alături de toți actorii și toți invitații Serii...
Recunoscătoare... (text preluat de la o colegă de liceu, Lenuța Pascal)
Festival Apolodor de literatură pentru copii și adolescenți (18-21 septembrie) Foarte bună inițiativa și organizarea! Directorul festivalului a fost scriitorul Dan Lungu. Programul a fost variat și s-a desfășurat în școli, în teatre, muzee, biblioteci, în parcuri... Mulți copii și părinți, bunici ca participanți. Invitați: Gabriela Adameșteanu, Florin Bican, Vasile Iftime, Viorel Ilisoi, Adina Roseti, Adina Popescu... Zile de sărbătoare și bucurie în oraș. Așteptam cu mare interes ediția a doua!
Pentru informații complete: festivalul-apolodor.ro
Esențiale
Martie: E din Botoșani, are 14 ani și a câștigat concursul organizat de ziua francofoniei la Televiziunea română! Mes félicitations! Laura Purice, elevă la C. N. "A.T. Laurian", clasa a IX-a, clasă de bilingv franceză.
Ce mi-am dorit și planificat anul trecut am realizat: o carte dedicată tatălui meu, Iuliu Buhociu, ce conține o parte din activitatea lui extra profesională (a fost medic chirurg): poezii, epigrame, comentarii lirice... La 100 de ani de la nașterea lui. Fiecare pagină a cărții este oglinda prezentării vii care parcă șoptește: lasă-mă să-ți spun cine este el, Tatăl meu.
Am țesut amintiri despre el, despre "scriitorul de sertar", despre prietenii lui, despre creațiile poetice, epigramele pe alocuri piperate, despre evenimentele de zi cu zi, despre comentariile lirice referitoare la Eminescu și multe fotografii reprezentative (în sălile de operații), despre multe alte întâlniri cu oameni ai culturii, despre acel final de carte plin ochi cu scrisul celor care i-au fost prin preajmă.
Cine a fost iubit, este iubit... nu este pierdut nicicând. Măcar printr-o carte.
Mă opresc. 2026 a început de ceva timp.
Să ne citim, sănătoși și voioși, și-n 2027!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2025 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2025), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2025. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)